Nu se prea poate spune că aș fi un mare admirator al președintelui PSD Liviu Dragnea, mai ales în lumina „realizărilor” guvernării social-democrate, când, trebuie să recunoaștem s-au întâmplat mult prea puține lucruri bune în comparație cu așteptările. Dar, trebuie să o spun deschis, nici nu fac parte din acea categorie de români pentru care Dragnea a devenit inamicul public numărul 1, pentru care orice ar face sau ar spune acesta trebuie interpretat și criticat aspru. Recent, cu prilejul ședinței solemne a Parlamentului dedicată aniversării a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Dragnea a făcut o declarație plină de bun-simț, susținând că își dorește Unirea cu Republica Moldova, „împreună în Europa, dar ca o singură națiune”, potrivit Agerpres. „O spun deschis, simplu şi explicit – eu vreau să ne unim cu Moldova! Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune. România a fost puternică atunci când a fost unită. Şi va fi unită. Şi va fi puternică. Acesta este idealul nostru. Acesta este idealul acela de a ne afirma în istorie ca o naţiune unită, liberă şi prosperă, în care toţi cetăţenii ei să se simtă liberi, să se simtă mândri şi să aibă o viaţă mai bună”, a spus Dragnea. La rândul său, și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit despre Unire. „Vă propun, sub inspiraţia evenimentelor de acum un secol din Basarabia, să încercăm să aprindem în noi înşine pasiunea pentru democraţie care i-a animat pe iluştrii noştri înaintaşi de la Chişinău şi să nu ne amăgim: hotarul de pe Prut nu va dispărea datorită talentului nostru diplomatic sau ştiinţei noastre de a negocia tratate şi acorduri internaţionale. Nu-l vor şterge nici poeziile, cântecele sau declaraţiile patriotice. După exemplul anului 1918, doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, exprimând voinţa poporului român din România şi din Moldova va putea reface ceea ce a făcut Sfatul Ţării cu un veac în urmă şi a desfăcut hotărârea arbitrară a marilor puteri totalitare în 1940. Nădăjduiesc, aşadar, că vom găsi curajul, aici la Bucureşti, ca şi la Chişinău, de a lua o asemenea decizie. Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o naţiune democratică, liberă şi indivizibilă ne poate împiedica să ne punem şi noi semnăturile pe un Act al Unirii”, a spus Tăriceanu.
Că ne place sau nu de cei doi, că suntem sau nu fani PSD sau ALDE, astfel de declarații nu pot fi decât aplaudate. Asta, în contextul în care în urmă cu câțiva ani, deschiderea subiectului refacerii României Mari era tabu, din cauza unei corectitudini politice prost înțelese, de frică să nu supărăm pe unii și pe alții. Cel care a avut marele merit în încălcarea acestui tabu a fost fostul președinte Traian Băsescu, care a vorbit și vorbește deschis despre aducerea Basarabiei în cadrul României, acolo unde îi este locul. Ceea ce nu pot eu să înțeleg este cum de mai sunt români care să nu își dorească Unirea și chiar fac propagandă împotriva unioniștilor. Printre cei care aruncă cu așa-zise argumente împotriva discursului unionist din România este și Cristian Pârvulescu, un analist care părea foarte echilibrat până la un moment dat.  Din păcate însă, faptul că este președinte al Fundației Pro Democrația, finan­țată de Soros, pare să conteze mai mult decât că este român, înfierând „cu mânie intelectuală” apucăturile unioniste ale lui Dragnea și Tăriceanu, sub pretexul că o eventuală reașezare a granițelor i-ar deranja la culme pe marii noștri aliați, lăsând să înțeleagă că nenorociții de români care încă mai vizează să-și vadă țara întregită, „de la Nistru pân la Tisa” nu sunt decât niște neadaptați la „marea ordine mondială”, gândită de „vizionari” de teapa lui Soros, că dacă vrem Basarabia, comitem un sacrilegiu și vom fi pedepsiți de acei diplomați pentru care anumite idei preconcepute, apărute pentru a produce experimente sociale, sunt mai importante decât năzuințele unui popor. Personal, nu dau doi bani pe oameni de felul acesta și cred că o refacerea a României Mari, și nu mă refer doar la Unirea cu Basarabia, ci și la Unirea cu Bucovina de Nord și cu Sudul Basarabiei, teritorii aflate deocamdată sub ocupație ucraineană, ar putea foarte bine să pună marile puteri în fața faptului împlinit, așa cum s-a întâmplat în 1859, când s-a făcut Unirea Principatelor sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza. După cum se știe, Unirea făcută atunci a dăinuit, deși i-a deranjat pe mulți. Așa că, oameni ca Pârvulescu ar trebui să vorbească mai puțin, iar atunci când se pronunță împotriva unui ideal al acestui popor, să fie lăsați să vorbească la pereți, pentru că au și ei dreptul la opinie, că doar trăim într-un stat democratic, dar nu și dreptul de a fi băgați în seamă.

Recomandările redacției