Asociația EDUCATIO derulează proiectul „ONYX”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune – Serviciul European de Voluntariat. Obiectivele proiectului sunt: facilitarea de experiențe de învățare non-formale pentru voluntari, dezvoltarea în rândul tinerilor a competențelor de bază în acordarea primului ajutor și dezvoltarea unui stil de viața sănătos, prin implicarea în activitați sportive și, de asemenea, activități în aer liber, dezvoltarea abilitaților sociale/interpersonale/interculturale a tinerilor internați în spital cu probleme de sănătate din comunitațile gazdă din Romania. Totodată, se are în vedere și creșterea interesului tinerilor în ceea ce privește practica de voluntariat în favoarea persoanelor care au dificultăți de sănătate

Voluntarii implicați în acest proiect inițiază în Arad metoda TIME BANKING. Aceasta presupune un schimb între oameni, unde timpul este pricipala monedă.

„Pentru fiecare oră pe care vrei să o depozitezi în banca timpului, ești în măsură să ‘retragi’ echivalentul în timp atunci când ai nevoie. O oră din timpul meu este egală cu o oră din timpul tău, indiferent de orice ai ales să schimbi”, acesta este mesajul organizatorilor pentru cei interesați să devină parte a acestui proiect.

Concret, acest proiect presupune un schimb între tineri care sunt pricepuți în diverse domenii. Un tânăr care vorbește engleză și vrea să împărtășească altui tânăr din cunoștințele sale poate să îi ceară acestuia la schimb un alt serviciu, spre exemplu să îi gătească, să îi repare calculatorul. Acest gen de schimburi este practic în rândul tinerilor din Europa și înglobează principiul de a oferi un serviciu și de primi ceva la schimb.

                                                                                                                                   Pentru mai multe  informații cei interesați se pot prezenta în fiecare miercuri  între orele 16:30 – 18:30 și Joi între orele 11:00  – 13:00 pe Bulevardul  Revoluției  nr.81, Arad, pot consulta website-uk  http://php-educatio.rhcloud.com/?page_id=2920, pagina de                                                                                    Facebook: arad EVS ONYX project, precum și adresa de e-mail: onyx.evs@gmail.com.

*** Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Recomandările redacției