O poliţistă din Târgu-Jiu şi-a împuşcat mortal mama, apoi s-a si­nucis, în localitatea Băleşti din judeţul Gorj. Şi fiul poliţistei, de numai şase luni, a fost împuşcat, fiind rănit şi internat la spital. Ulterior, copilul a decedat, informează Mediafax.
Bebeluşul de 6 luni împuşcat de mama lui, o poliţistă din Târgu-Jiu, a murit la spital, după ce medicii au încerat să-l resusciteze. Potrivit unor surse locale, poliţista lucrează la Transporturi Feroviare şi este soţia unui poliţist din Poliţia Mătăsari.
Poliţista şi soţul ei s-au mutat recent în localitatea Băleşti din judeţul Gorj, iar duminică soţul femeii ar fi fost plecat din localitate. Femeia era în concediu de maternitate.
Surse din anturajul poliţistei au declarat că femeia suferise o depresie extrem de gravă în urma naşterii. Poliţista a fost testată psihologic ultima dată în luna mai a anului 2017, înainte de a intra în concediu maternal şi trecuse testul cu brio. O prietenă a tinerei a declarat că aceasta suferise o depresie şi se temea ca fiul ei să nu se îmbolnăvească.
Potrivit primarului din localitate, Mădălin Ungureanu, soţul poliţistei a declarat că se afla la o farmacie din Târgu-Jiu, în momentul comiterii faptelor, pentru a cumpăra medicamentele copilului. La întoarcere, bărbatul, care este poliţist la Mătăsari, în judeţul Gorj, a sunat la 112 şi a anunţat că soţia sa şi-a împuşcat mortal mama, după care s-a împuşcat în cap, folosind pistolul său.
Daniel Brotea, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Gorj, spune că agenta care se afla în concediu de maternitate a fost foarte apreciată la locul de muncă.

Recomandările redacției