O serie de evenimente tradiționale și culturale se vor desfășura în județ, în perioada următoare. Spectacole de muzică populară, sărbători câmpenești, dar și evenimente culturale vor fi organizate în mai multe localități arădene.

Astfel, după Festivalul Clătitelor desfășurat weekendul trecut, Moneasa va găzdui alte două evenimente. Este vorba de Târgul Meşterilor Populari şi Parada Portului Tradiţional, ediția a-XIV-a, organizat între 20 – 21 august și Festivalul Concurs al Cântecului Popular din Ţara Zărandului, ediția a-XLVI-a, pe 21 august. La Bulci va avea loc Festivalul Maris Fest, între 5 și 6 august, iar la Șiria, festivalul „Ioan Slavici, între 5 – 7 august.  Tot între 5 – 7 august, la Satu-Nou se va desfășura cea de a III-a ediție a Festivalului Internațional Folcloric Maghiar.

În 14 august se va sărbători tradiționala Nedeie de la Zimbru – Gurahonț, iar între 13 – 14 august va fi marcată sărbătoarea tradițională a comunei Șepreuș.

Tradiționalul Praznic de Pită Nouă de la Beliu, ediția XLIII-a are loc în 14 august, iar Ziua Recoltei de la Felnac, în zilele de 14 și 15 august.

Între 20 și 21 august, la Covăsînț va avea loc Festivalul Românilor de Pretutindeni, ediția a-VII-a. Programul evenimentelor va continua cu filmul documentar etnografic ,,Pictorul naiv Petru Mihuţ şi şcoala de pictură de la Brusturi“, difuzat între 31 august și 5 septembrie.

Nu în ultimul rând, la Arad, în perioada 6 – 13 august va avea loc Festivalul Internațional de Șah, ediția a IX-a. Evenimentele sunt organizate de primăriile din localitățile unde se desfășoară evenimentele, Centrul Cultural Județean și Consiliul Județean Arad.

Recomandările redacției