Avem marele talent de a ne înhăma la mai multe sarcini deodată şi până la urmă nu iese mai nimic. Sau dacă iese, rezultatele sunt cel mult discutabile. Între a vrea şi a putea
există o diferenţă foarte mare. Altfel spus, în mod normal, nu este destul să ai o înşiruire de vorbe frumoase. Sau poate că e. Acum, două formaţiuni politice şi-au asumat un premier care nu e al lor. Cel puţin unul dintre partide trebuia să aducă un nume din propria rezervă de oameni. Poate că nu are. Ceilalţi nu au fost în stare să genereze un program de guvernare şi s-au insinuat, precum un parazit, într-un corp din care să se hrănească. Dar nici cele zece principii  din platforma premierului în funcţie nu prea dă răspunsuri. Este enunţat un set de principii, care mai toate spun în esenţă să fie bine, ca să nu fie rău. Premierul actual, în cele zece principii susţine, printre altele, o clasă politică responsabilă, o guvernare de bun simţ, competitivitatea, educaţia, sănătatea, o Românie fără sărăcie. Vor urma 100 de zile în care va fi organizată schimbarea. În niciuna dintre aceste enumerări nu se spune cum se ajunge la aceste rezultate. Prin ce mijloace şi în cât timp. Întrebările simple: cum, când au rămas fără răspuns. Poate pentru unii e destul. Chiar e, pentru alţii e chiar prea mult din moment ce s-au aruncat cu tot cu partid în braţele acestei înşiruiri de bune intenţii. Sigur, omul, cel puţin până acum a emanat un aer de onestitate. Dar la noi această calitate parcă ar fi una supranaturală, nu tocmai normalitatea. Ca să vezi, avem un premier cinstit. De parcă asta nu ar fi o condiţie de la sine înţeleasă pentru fiecare om. Cu atât mai mult pentru unul care accede într-o funcţie publică cu mare greutate. Şi dacă tot se face vorbire despre tehnocraţi şi mari specialişti, pot spune fără echivoc: dacă ar fi fost angajaţi într-o companie, nu multinaţională, ci cu oarecare pretenţii ar fi fost concediaţi pe loc dacă ar fi venit cu astfel de soluţii. Fără termene, fără menţionarea resurselor alocate, fără responsabilităţi. Aşa, totul rămâne ca un şirag de mărgele de sticlă, poate frumos colo­rate dar care sunt înşirate aşa pe o aţă. De departe par frumoase şi strălucitoare, dar de aproape vezi că e doar sticlă colorată. Adică mai nimic. Oamenii trebuie să ştie că în timpul X vor ajunge la rezultatul Y. Cu alte cuvinte nu s-a aspus absolut nimic concret. Iar un şirag de cuvinte, chiar frumos înşirate şi care par mari, nu ţin de foame, nici de sete şi nici nu plătesc facturile. În schimb, în orice domeniu, ceva spus clar, cu termene şi condiţii şi cu borne intermediare poate însemna ceva. Omul poate
să-şi facă nişte calcule. Aşa, doar cu bune intenţii şi cu rezultate incerte, într-un orizont de timp şi mai în negură nu ar trebui să ţi se acorde credit. Doar pe un şirag de o sută de mărgele colorate. Adică pe vorbe goale.

Recomandările redacției