O tragică izolare

de Victor Sava
Ceea ce înţelegem azi prin arheologie, diferă faţă de percepţia celor din veacul
al XIX-lea. Pe atunci principala preocupare a entuziaştilor era goana după artefacte şi ruine. Arheologia de astăzi este o disciplină complexă, iar ariile de cercetare devin din ce în ce mai vaste. În acelaşi timp arheologul devine tot mai specializat, iar studiile privind arii cronologice şi geografice largi devin specii pe cale de dispariţie.
Până în secolul al XIX-lea arheologia reprezenta apanajul unei elite ce se preocupa doar de colecţionarea a cât mai multor artefacte. O goană perpetuă după aur caracteriza arheologia până la profesionalizarea acestei discipline. Odată cu apariţia unor arheologi profesionişti această disciplină devine guvernată de reguli şi metode ştiinţifice. Înspre amurgul secolului al XIX-lea se răspândeşte în cercetarea de teren metoda stratigrafiei, iar în analiza artefactelor este folosită tipologia. Lucrările ştiinţifice ale perioadei sunt caracterizate prin descrierea artefactelor şi mai puţin a contextului în care au fost identificate.
Pe parcursul veacului al XX-lea o bună parte dintre săpăturile arheologice sunt caracterizate prin rigoare. Cu toate acestea, lumea arheologică este încă împân­zită de amatori dornici de glorie, al căror singur scop era descoperirea de artefacte strălucitoare. În a doua decadă a secolului, arheologia trece prin mari transformări datorate în special studiilor de arheologie teoretică. Se poate spune că teoria a avut un rol esenţial în dezvoltarea de noi metode de săpătură şi interpretare a des­coperirilor. Odată cu dezvoltarea fără precedent a tehnologiei, arheologia începe să utilizeze o serie de descoperiri ştiin­ţifice. Printre acestea se numără utilizarea diverselor tehnologii bazate pe susceptibilitatea magnetică, utilizarea fotografiilor aeriene, a staţiei totale, a la­serului, ori a banalului detector de metale. Totodată pentru interpretarea datelor ex­trase din săpătură se apelează la specia­lişti ai altor domenii cum ar fi antropologi, zoologi, palinologi, botanişti etc.
Arheologia de azi este definită prin multitudinea studiilor interdisciplinare. În acelaşi timp digitalizarea publicaţiilor şi crearea unor platforme on-line de arheologie a dus la conectarea fără precedent a arheologilor din întreaga lume.
Despre arheologia din România pot să spun că încă de la începuturi am rămas în urmă. Dacă până la căderea beznei comuniste peste întreaga Europă de Est cercetătorii erau pe deplin conectaţi la evoluţiile occidentale, odată cu instaurarea comunismului arheologia acestor meleaguri a rămas într-o tragică izolare. Acest fapt a dus la deconectarea specia­liştilor de evoluţiile moderne ale disciplinei. Majoritatea cercetărilor şi pu­- bli­caţiilor din perioada comunistă au ­rămas tributare paradigmei cultural-istorice, făcând abstracţie de noile evoluţii. Se poate zice că arheologii români au rămas timp de aproape 45 de ani într-o splendidă ignoranţă.
Acum, la mai bine de 27 de ani de la revoluţie încă ne luptăm cu fantomele trecutului şi cu greu încercăm a ne racorda la arheologia occidentală. Trebuie să recunoaştem că este imposibil să prindem din urmă şcolile arheologice cu tradiţie. Nimic nu ne opreşte însă din umplerea golurilor lăsate de comunism, fără însă a sări peste anumite etape. Sper ca această frenezie de a sta la masa altora cu orice preţ să nu ne reîntoarcă la celebra formulă a formei fără fond.