La Penitenciarul din Timișoara a avut loc un eveniment sufletesc, anual, în care familiile s-au întâlnit cu cei dragi, „aflați” aici pentru o perioadă de timp. Evenimentul a reprezentat o mărturie de speranță, pe care cei prezenți au ascultat-o și din cuvintele reprezentantului Serviciului de Integrare Socială a Penitenciarului. Pe toți cei „aflați” aici i-a uimit acest cuvânt: speranță. Aceasta este provocarea: provocare reinserării sociale. Și pentru asta este nevoie de un parcurs, de un drum, fie în exterior, în închisoare, în societate, fie în propriul interior, în conștiință și în inimă. A parcurge drumul de reîntregare, pe care mulți trebuie să-l parcurgă. Și când mergem să-i cerem iertare Domnului pentru păcatele noastre, pentru greșelile noastre, El ne iartă mereu, niciodată nu încetează să ne ierte. Ne spune: „Întoarce-te de pe acest drum, pentru că nu-ți va face bine să mergi pe drumul acesta”. Și ne ajută. Și aceasta este reîntregarea, drumul pe care toți trebuie să-l parcurgem. Important este să nu stăm sau să ră­mânem pe loc. A nu sta pe loc în monotonia păcatului, a singurătății și a deznădejdiei. Trebuie să mergem, să facem un pas în fiecare zi, cu ajutorul Domnului.  Dumnezeu este Tată, este milostivire, ne iubește mereu. Dacă noi îl cău-  tăm, El ne primește și ne iartă. El nu încetează să ierte.
Mottoul vizitei la un penitenciar este mereu unul și același: „Dumnezeu nu încetează să ierte”.
Arhim. Teofan Mada

Recomandările redacției