Ascensiunea „politicilor promovate de lideri autoritari” ar putea duce la prăbuşirea democraţiei, a avertizat fostul preşedinte SUA,
Barack Obama, într-un discurs cu ocazia comemorării centenarului naşterii lui Nelson Mandela, un simbol al luptei pentru drepturi egale, libertate şi democraţie. În discursul său, la Johannesburg, Africa de Sud, în faţa a 15.000 de oameni, Obama a lansat o serie de atacuri voalate la adresa actualului lider de la Casa Albă, Donald Trump, pe care însă nu l-a menţionat în mod explicit, relatează Mediafax.
„Uitaţi-vă în jur – politicile liderilor autoritari sunt în ascensiune, brusc, alegerile şi un simulacru de democraţie sunt menţinute, doar ca formă, iar cei aflaţi la putere urmăresc să submineze orice instituţie sau normă care dă sens democraţiei”, a declarat Obama.
„La fel cum oamenii vorbeau despre triumful democraţiei în anii 1990, acum auzi oamenii vorbind triumful tribalismului şi al omului puternic, Trebuie să rezistăm acelui cinism”, a mai afirmat fostul preşedinte SUA.
Obama a mai subliniat că „regimurile autoritare au demonstrat în repetate rânduri că sunt corupte, pentru că nu pot fi trase la răspundere; că îşi reprimă propriul popor; că în cele din urmă pierd legătura cu realitatea; că apelează la minciuni din ce în ce mai mari care în cele din urmă au drept rezultat stagnare economică şi politică şi culturală şi ştiinţifică. Uitaţi-vă în istorie. Uitaţi-vă la fapte”.
„Eu nu pot să găsesc teren de înţelegere cu cineva care spune că schimbările climatice nu există, când aproape toţi oamenii de ştiinţă spun că există”, a continuat Barack Obama. Actualul preşedintele SUA, Donald Trump, respinge conceptul schimbărilor climatice provocate de activitatea omului, afirmând că această idee este o farsă. După finalul mandatului său, Obama s-a abţinut în general să-l critice pe Trump, cu toate că acesta obişnuieşte să-l acuze în legătură cu diverse chestiuni, de la criza din Siria, până la ingerinţele Rusiei în scrutinul prezidenţial din 2016.

Recomandările redacției