Obladi, oblada, în mi…mi minor

0
251

de Paul Krizner
– Doamne ce mult te-am invocat din acest colț de pagină! Și ce bine mă simt acum în
vacanță, dar nu în vara…învrăjbirii noastre.
Cum, de ce?
Păi oare nu suntem în an Centenar, când, vorba poetului, „tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul” ar trebui să clocotească de bucurie la fiecare măreț sau minor eveniment citadin, rural sau chiar național.
Dar nu știu de ce mă amăgesc singur, privind când la una când la alta, că mie de când mă știu, cel mai mult mi-au plăcut visele, noaptea pe acest fond muzical, obladi, oblada…așa-i viața!
Așa era și în vremea prunciei mele, la școală fiind, până și cele cinci chifle pe care le îmbucam și le împărțeam între noi copiii, era o mare bucurie printre noi, ca să nu mai vorbesc de cornurile proaspete ce ne trezeau din somnul ce încă mai persista pe genele noastre.
Și cum spuneam, visam…, visam noaptea cât alții într-o viață, poate de aceea nu vreau să renunț la ideea că putem să avem o lume mai bună sau dacă nu atunci măcar să o înfrumusețăm puțin câte puțin, da… visam pe fond de Mi minor!
Acum sincer pot să spun că îmi amintesc cu nostalgie de un vis pe care nici cum nu-l pot trece uitării din mintea mea. Se făcea că eram la școală , într-o clasă cu elevii fie mai buni fie mai puțini buni, fie mai cuminți fie ma puțin cuminți, unii mai sătui alții mai flămânzi, cam cum erau vremurile pe atunci că na asta-i viața…
La fiecare început de oră profesorul, cred că mai trăiește și acum, Doamne iartă-l, ne striga la catalog. Se mai întâmpla ca unii dintre noi să știe ce să răspundă, erau aleși de domnul, așa…. după valoare. Eh, toți eram cam la fel dar ne speriam întotdeauna de maiestozitatea și prețiozitatea că nu știam ce are în gând dascălul nostru.
Încă-l mai visez!
Odată un coleg a întârziat și pentru asta l-a scos la tablă bătând încet din diapazon în Mi minor. Colegul a știut foarte bine să răspundă dar sunt sigur că privirea tăioasă a dascălului i-a creat emoții. Nu era printre cei 100 din toată școala la panoul de onoare dar era foarte bun la toate, citea, cerceta, cânta, fluiera dar nu dicta… dicteuri, precum domnul.
Încă mai îmi aduc aminte cum pe un alt coleg, crezând că s-a plictisit la oră, dascălul nostru l-a poftit afară, dar acesta știind că va fi pedepsit a preferat să rămână în clasă, cuminte, în banca lui, mâzgălind ceva hârtii.
Nu pot să cred că îmi aduc aminte atât de clar de acest vis ce pară ieri s-ar fi întâmplat și totuși sunt ceva ani de atunci, în fine îmi reamintesc, că la o lecție deschisă, deși eram foarte bine pregătiți am vrut să-l încurcăm pe domnul, și am vrut să răspundem în cor, c-așa era mai de mult însă dascălul nu vroia sub nici o formă, vor răspunde doar cei care erau pe lista lui.
Câteodată în pauze mai primeam și dulciuri, apucam să le savurăm înainte de a se suna de teama că poate cineva va urma la Obladi oblada…
Doamne cât de mult m-ai răbdat din colțul acesta de pagină și nu aș putea să uit acele vise ce parcă nu se sfârșeau. Școala și profesorii mei mi-au marcat viața în sens bun, sigur nu pe toți i-am iubit. Era unul, deși ieșise la pensie, mai făcea armoni muzicale cu noi în cor. Era ca o creatură, zbârcit la față, hidos, cu ochelari cu dioptrii mari, cu frac, care nu se dădea bătut să plece, lovea din voce până și geamurile cancelariei.
Mulți ani nu am să-i uit dorința arzătoare de putere deși vocație nu avea acea creatură, cum l-au poreclit colegii părându-li-se un Scherzzo matinal, pe aceeași melodie în Mi minor cu refrenul de obladi oblada, ce s-a pierdut singur la același microfon… O creatură balcanică, făptură de învățător, Doamne lasă-mi școlile mele cele frumoase, nu doar în vis pentru că uneori creaturile nu sunt pe măsura Ta, Doamne! Dar asta-i viața!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.