Guvernul olandez vrea să schimbe numele țării. Autoritățile de la Haga vor ca statul să nu mai fie asociat cu Olanda, ci să fie folosit numele oficial, Regatul Țărilor de Jos. Cei mai mulți oameni cunosc această țară după numele Olanda, însă aceasta este doar una dintre provincii, conform impact.ro 

Autoritățile din Olanda vor ca statul să fie cunoscut după numele Regatul Țărilor de Jos

Oficial, statul din Uniunea Europeană se numește Netherlands, care în traducere înseamnă Țările de Jos. Cei mai mulți oameni se referă însă la această țară ca fiind Olanda, dar de fapt aceasta este o provincie din țara respectivă. Autoritățile din Haga au discutat în ultimul timp cu lideri locali de business și organizații de turism în cadrul unei campanii de rebranding național și au decis să schimbe numele țării.

Această decizie a fost luată în încercarea de schimba percepția turiștilor despre Olanda, pe care mulți o asociază cu consumul de droguri și cu Districtul Roșu din Amsterdam. Astfel, olandezii vor folosi mai des de acum numele Netherlands (Țările de Jos), primul pas urmând să se facă în campania de promovare a concursului Eurovision, care se va desfășura la Rotterdam, în mai 2020. Aceeași strategie va fi folosită și pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020.

„Vrem să prezentăm țara ca fiind una deschisă, inovativă și inclusivă. Vrem să modernizăm această abordare”, a declarat un purtător de cuvânt al ministrului de exerne.

Olanda de Nord și Olanda de Sud sunt două provincii din vestul Țărilor de Jos, iar în această regiune se află orașele Amsterdam și Rotterdam. Campania prin care Olanda va deveni cunoscută drept Țările de Jos își propune să atragă atenția asupra țării ca întreg, nu doar asupra regiunii în care se află cele mai importante orașe.

Recomandările redacției