Pentru economia modernă, omul este de unul singur, fără o relaţie organică cu nimic altceva decât cu sinele său. În perspectiva creştină, nicio o fiinţă umană nu este de capul său; toţi suntem în relație cu ceilalţi. Omul nu este o fiinţă fundamental izolată, fiind o fiinţă socială, dialogică şi relaţională, care nu va întârzia să ajungă la consens cu aproapele său. Este social pentru că este o creatură a iubirii: făcut din iubire şi păzit de iubirea lui Dumnezeu. Infloreşte atunci când iubeşte şi când se dedică celorlalţi. Toate comunităţile şi societăţile sunt entităţi ale dragostei. Dragostea aspiră la eternizare: vrem ca ea să crească şi poate creşte atunci când ne asumăm un control de sine care face ca dragostea să dureze mult.

Dragostea este responsabilă pentru oricare acţiune umane. Este ceea ce ţine împreună orice societate sau comunitate de oameni. Desigur am putea să ne referim la ea mai degrabă ca şi „ataşament”, din moment ce „dragostea” a devenit asociată cu sentimentele. Dragostea ţine un bărbat şi o femeie împreună, iar căsnicia lor le sprijină dragostea, astfel încât aceasta dăinuieşte chiar şi după ce prima lor dragoste se clatină. Această înclinaţie de a iubi ţine o societate împreună şi îi pregăteşte pe membrii ei să contribuie fără a aştepta recompensă sau plată în schimb. Dragostea este tăria socială care ţine oamenii împreună în familii şi comunitaţi şi îi face să lucreze şi să servească, indiferent dacă sunt sau nu plătiţi. Aceste ataşamente ne oferă o motivaţie pentru a stabili relaţii economice cu alţi oameni, atât cu cei pe care-i ştim dar şi cu străini din celălalt capăt al lumii. Dragostea ne trimite să lucrăm, să-i întâlnim pe ceilalţi şi să facem schimburi cu ei. Dragostea, ataşamentul sau angajamentul, dacă doriţi, este motorul oricărei economii: nu este o declaraţie sentimentală, ci una economică din punct de vedere pragmatic.

Avem nevoie de motive ca să mergem la muncă. Motivul nu figurează în economia neo-clasică şi această omisiune îl face să fie specific economiei moderne (neoclasice). Economia modernă consideră că suntem împinşi doar de natura noastră şi, astfel din necesitate, astfel încât acest instinct este constant şi uniform. Relatarea creştină despre om ne ofera o perspectivă asupra motivelor. Ne spune că dragostea ne face să-l găsim şi să-l căutăm pe celălalt, şi să iubim, să-l mulţumim şi să-l îngrijim. Poţi să începi o afacere, să duci o campanie, să aduni bani pentru o acţiune de filantropie sau să iniţiezi o nouă mişcare politică: compania ta se poate exprima din punct de vedere civic, comercial, caritabil sau politic. Legea şi guvernul există pentru a salva această sferă în care orice individ poate să ia iniţiative, să lucreze pentru el însuşi şi pentru familia sa sau pentru orice alt grup.

Cu mult înainte să avem o ştiinţă numită „economie” am avut suficiente relatări despre om ca agent economic. Putem da şi distribui resursele în mod deliberat, de la o persoană la alta, cu dragoste şi libertate. Orice act economic este direcţionat spre un set de ţeluri despre care putem vorbi, cântări şi compara. Oricare dintre noi poate judeca şi este deschis la judecata celorlalţi. Totuşi cu posibilităţi reduse de interacţiune, economiştii moderni au adus o schimbare în gândirea despre noi ca fiind nişte agenţi publici într-o economie deschisă. Deşi dragostea şi motivarea, distribuţia şi scopul, au fost nişte concepte economice bine definite, economia modernă nu a lăsat loc dragostei şi şi dedicaţiei personale în servicii.

 

Teofan Mada

Recomandările redacției