Riscând să apelez la un clișeu, nu pot să nu remarc inteligența de care dă dovadă acest popor în orice situație s-ar afla. Nu este ea atât de mare, la inteligență mă refer, încât să ne fi dus pe culmi și oricât de greu este să acceptăm, ne situăm mai la periferia civilizației și a culturii europene. Vedem însă o luminiță întotdeauna, oricât de deasă ar fi bezna care ne înconjoară.

Fiecare popor are doza sa de umor, are capacitatea de a trece peste un necaz făcând haz de el. Nu suntem noi singurii care râdem din fundul gropii, dar parcă umorul nostru este mai spontan, viril, mai pe fază, nepotrivit, nelalocul lui, mai creativ decât al altora. Iese mai mult în evidență poate și pentru că nu prea avem motive de râs.

Umorul nostru nici nu supără, nu omoară pe nimeni. Să ne gândim doar la efectele glumelor celor de la Charlie Hebdo, din Franța. Hazul nostru este spumos, nu negru ca al britanicilor sau îmbârligat ca al nemților.

Pe noi ne bufnește râsul din orice și întotdeauna găsim o remarcă în colțul gurii, menită să destindă atmosfera. Îmi vine în minte acum cazul arădeanului care a tăiat cu drujba capul unei cunoștințe, pentru că nu știu ce mașină cumpărată de la acesta nu funcționa. Scena cumplită, plasată parcă într-un cadru medieval cu obiecte moderne însă, ridică fiorii pe spinarea oricărui om normal. Nu mai pun la socoteală drama victimei sau a familiei acesteia, care este obligată să treacă prin asemenea momente de coșmar. Nouă nu ne trebuie decât o mică scânteie și râsul e gata. Scânteia a venit din dorința, halucinantă de-a dreptul a criminalului odios, de a avea pretenția la arest la domiciliu. „Mi-e simpatic criminalul ăla cu drujba! Cică vrea arest la domiciliu. Poate că-i vin lemnele pentru la iarnă!“, citez din Tifi Grădinaru, pe Facebook. Tot de la Tifi: „Nu-mi iese din cap ăla cu drujba“. După care continuă: „Oare nu poate face muncă în folosul comunității? Că tot vine primăvara și se toaletează copacii. Tipul e meseriaș, clar!“. Alta, de la același Tifi: „De acuma când auziți un bârâit pronunțat de la vecinu, în plină noapte, să vă gândiți bine înainte de a da cu pumnu-n perete! Poate are drujbă, nu bormașină!“.

Un caz ceva mai lejer, dar în sine tot o dramă, drama unui individ penibil care ar trebui să stârnească lacrimi de compasiune și dispreț, este cel al lui Mircea Badea. Tristul personaj a urcat în ringul de box, unde a fost pus la pământ în numai cinci secunde. Glumele au curs gârlă: „Badea a luat mai multe palme de la medicii care încercau să îl resusciteze decât de la oponent“, „În cinematografe: Mircea Badea în stăpânul podelelor!“, „Versurile lui Dan Bitman: Nimeni n-a știut când a-nceput/Nimeni când s-a terminat/Nimeni nu mi-a spus cât te-a durut /Nimeni când ai leșinat“, „Badea se pregătește deja de următoarea luptă: și-a desființat patul și doarme pe podea“, „Mircea Badea: Să vezi câtă bătaie își lua motociclistul dacă aveam poșeta la mine!“, „Soacră-mea este atât de grasă, încât până a trecut prin fața televizorului meciul s-a încheiat“.

Ultimul caz pe care îl prezint aici este cel al medicului italian impostor, care cu opt clase a reușit să facă zeci de operații în România, dar și în Italia. Trecând peste drama pacientelor mutilate pe viață de către mâinile italianului, românii au găsit și aici hazul: „Insulte noi 2019: Uită-te la panarama aia tunată, zici că a operat-o italianul ăla cu opt clase“, „Asistentele și-au dat imediat seama că escrocul italian nu este medic, pentru că nu cerea șpagă“, „Sono medico chirurgo, / Sudore pe frunte curgo/ Per quello românii știu/ Che io sono parcangiu. / Ieri parcheggiare Ford/ Oggi operez pe cord. / Vieni da me pe masă/ E tu muori mâine-acasă.“, „Pe mine mă arestezi că m-am dat medic chirurg, dar pe Dăncilă o lasă liberă după ce s-a dat prim-ministru!!!“, „În sistemul medical de la noi, nu te mai miră nici dacă te operează doctor Oetker!“, „De ce să faci 7 ani la Medicină, când poți fi italian!?“, „Culmea operației estetice: nu doar sânii să fie falși, ci și doctorul!“.

Recomandările redacției