Aradul a devenit un oraș al contrastelor. Alternează civilizația și bun-gustul cu gunoaie și neglijențe de tot felul. Am senzația că toți cei salariați la stat se preocupă de proiecte și de ce va fi de mâine încolo. De prezent și de trecut nu se ocupă nimeni, ori nu are cine să se ocupe, aspect ce-l voi exemplifica mai jos. Nu are cine să se preocupe? Oare așa să fie? Să facem o socoteală. În primărie, din personalul de conducere și cel funcționăresc, dacă s-ar ocupa de prezent și trecut, 50 de persoane, fără sarcini de serviciu speciale, plimbându-se, ar fi excelent.  Din instituțiile celelalte, Finanțe, inspecțiile în construcții și de muncă,  din inspectorate de tot felul, mai ales din cel de Cultură, de la Poliții și Jandarmerie, din Justiție, și nu în ultimul rând, aleșii noștri celemiști și județeni, s-ar totaliza , să zic vreo 300 persoane și ar fi grozav. Deci fraților, vă rog să încercați ca să considerați în interes de serviciu, în ori ce deplasare prin oraș. Priviți tot, notați tot, să intervii când este ceva grav, apoi a doua zi semnalați  cazul serviciului în a cărui competență este  cazul, cu un telefon, un mesaj etc. Aceasta a fost învățătura primită, cu mulți ani în urmă, de la domnul Prasse Henric, specialistul polonez, angajat de Stan Rizescu, patronul Fabricii Textile „BUCEGI” din Pucioasa. Era specialist în jakarduri care executau desenele renumitului Damast de Pucioasa. El ne spunea nouă, inginerii stagiari, care ne-am făcut ucenicia la Bucegi: – De cum ai intrat în fabrică, în ori ce deplasare, să te consideri în interes de serviciu, privește tot, notează neregulile și imediat să le aduci la cunoștința șefului. Nu încerca să le rezolvi singur și nu încerca să te adresezi muncitorului respectiv. Astfel se vor rezolva toate neajunsurile. Astăzi nu mai știu dacă ITA, ori TEBA aveau vreun „Prasse”, dar ordinea și disciplina, încă în anii ´50 și ´60 se păstra ca pe vremea patronilor.
Astăzi, în Arad este greu de crezut cum este posibil să nu fi trecut cineva, responsabil, pe lângă cutia poștală violată din fața Liceului Pedagogic,  fără ușă și plină de gunoaie. Oare să nu fie văzută de cineva dintre cei 300 enumerați mai sus? Zace cutia rușinii, a neputinței noastre în văzul străinilor, de săptămâni. Direcției poștale îi pasă de obrazul orașului nostru? Nu! Dar nici nouă, vedeți, nu ne pasă.
Pe Faleză se scotocesc sacii negri doldora cu gunoaie și se golește conținutul jur-împrejurul lor, să murdărească bocancii patrulelor de jandarmi ce patrulează. Un aspect mai infect nici că se poate. Treabă de mitocani. Treaba se petrece frecvent și nu are soluții de îndreptare. Nimeni nu se sinchisește, mergând să-și facă cumpărăturile la Piața Mică, și n-a văzut cum la lumina zilei, într-un loc aglomerat, pe zidul Spitalului ORL, monument istoric, se lipesc, cu pap, afișe peste afișe? Au trecut patrule, comandanți și comisari, consilierii,  în goana mașinii, și n-au văzut, tocmai  afișele, lipite să le vadă lumea, acolo, tocmai, pe monumentul istoric.
Cofretele electrice fără ușițe, ori cu ușile vraiște, cu siguranțe și sârme lucioase, la vedere. Nimeni nu le vede? Există pretutindeni, dar cele mai multe, tocmai, în locurile frecventate de copii. Când acasă avem grijă de prize, să nu ajungă copii le ele, în oraș, trecem nepăsători, iar alți mai aruncă și gunoaie în aceste cofrete. O altă bubă ce se dovedește fără leac.
Și ultima situație pe care o comentez, de care nu-i pasă nimănui, o reprezintă eșapamentele cazanelor de încălzire (termotecile), scoase prin peretele de fațadă, printre ornamentele monumentului istoric. Pe lângă această încălcare a legii, patrulează  jandarmii, polițiști, salariații unor ONG-uri care ar trebui să sară în sus la vederea enormității. Și iar revin și întreb, în Arad nimeni nu trece pe străzi în interes de serviciu?
Și când te gândești că ne pregătim de capitală culturală!

Recomandările redacției