După ce Tănase și Jorza au refuzat să-și prelungească înțe­legerile cu UTA, Ionuț Popa a apelat la un junior cu care a lucrat la ACS Poli. Lucian Oprea a venit sub formă de împrumut de la clubul de pe Bega, a fost blocat de ANAF în primele runde, iar apoi a intrat treptat în luptele ligii secunde. Nu a făcut meciuri strălucite, dar sâmbătă s-a revanșat oarecum cu golul de 3 puncte de la Târgu Jiu.
Introdus pe teren în minutul 64 în locul lui Matei, „închizătorul” de 20 de ani a fost extrem de activ în joc. A alergat mult la mij­loc, a recuperat destule baloane, iar în minutul 90 a pus capul la pasa lui Manea pentru prima sa reușită la nivelul Ligii a II-a. „Deși am apucat să joc vreo 5-6 meciuri și în Liga 1, dar și o semifinală de Cupa României cu Astra, goluri în meciuri oficiale am dat doar în Liga a III-a, pentru echipa satelit a lui Poli. Pot spune că e o reușită specială pentru mine, cu atât mai mult cu cât a fost decisivă pentru victoria echipei mele. Am fost introdus în teren pentru a-mi ajuta echipa să egaleze, dar am simțit că se poate și mai mult. Am continuat să jucăm și să atacăm și la 1-1, iar golul doi a fost cât se poate de me­ritat. Sper ca această victorie să ne scoată din pasa proastă, iar cu Metaloglobus să ne revanșăm și în fața propriilor suporteri pe care i-am dezamăgit în ultima vreme”, a menționat Oprea.
Tânărul utist mai crede că odată cu partida de vineri se poate începe o serie pozitivă. „Nu îi subestimăm deloc pe cei de la Metaloglobus. Dimpotrivă, suntem conștienți că vom avea un meci greu, dar nu concepem să mai pierdem puncte acasă. Mai mult, nu cred că va mai exista meci în care să nu dăm sută la sută din noi, așa cum s-a întâmplat și azi, iar asta va conta mult și în partidele grele ce ne așteaptă”, mai spune mijlocașul.
Primele gânduri ale lui Oprea
l-au vizat pe colegul Oualid El Hasni, accidentat grav la penalty-ul inventat de „centralul” Haidiner. „Îi dedicăm golurile și victoria lui Oualid, sperăm să nu fie nimic grav și să revină rapid pe gazon. Personal, nu pot să nu mă gândesc și la mama mea, știu că se bucură pentru mine și-i mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut ca eu să pot ajunge până aici”, a încheiat fotbalistul timișorean.

Recomandările redacției