Orchestra cărţilor în grai

Orchestra, ştim, prefaţează şi conduce un moment important din viaţa unei persoane sau comunităţi, fiind asemuită, cu un cor de voci instrumentale, de fundal sau de exterior.
Am fost, recent, martorii, unei Seri româneşti, o dublă prezentare de carte, este vorba despre „Sărăriţa cu piper”, Ed. Gutenberg Univers, 2015, Arad, 158 pag. şi „Cujetările lu’ Bace Toghiere”, Ed. Gutenberg, 2016, Arad, 80 pag. Deci, două cărţi, un singur autor, Gheorghe Hodrea, care nu s-au întâlnit întâmplător, croşeta lor fiind vizibilă şi prin cele două coperte, prima ne introduce în subiect printr-un perete pictorit cu forme peste care este aşezată, ca decor, o ramă cu o sărăriţă, învălită în cusături din cruciţe de la Sintea, locul de baştină al autorului.
Cartea a doua se bucură de o altfel de copertă, unde tronează, chipul-imagine,  deja bine cunoscut, al lui Bace Toghiere, chip  ştricuit de artistul plastic, Ioan Kett-Groza, deci un chip din ale cărui mâini puşchică, oare cum altfel, decât litere?
Se spune şi se spune bine că „tonul face muzica”, astfel că, pe glas… de doină, în interpretarea formaţiei condusă de maestrul Florentin Bănăţan, l-am întâlnit pe scriitorul în grai, Gheorghe Hodrea, purtându-şi pe braţe, cele două cărţi dar, fiindu-i alături, într-un superb de vechi costum popular, personajul, care s-a transformat în Brand Crişana, Bace Toghiere.
Orchestraţia unei astfel de Serate Culturale nu putea fi decât gândită să pună… sare şi piper…, peste file de cărţi, ca nişte pături de aluat, bine frământat.
Spuneam, nu de mult, că „Literatura în grai, nu dispare, ci apare”. Aceasta, vine din umbra altor scriitori arădeni, în grai, reuniţi, acum, în acelaşi Cenaclu „Lamura” al Scriitorilor, dar în Ceriuri. Cu un nume desprins din Floarea lucrului bine făcut, Lamura a devenit Cenaclul condeierilor în grai prin anii 1970, la Arad, fiind condus, de regretatul profesor Teodor Uiuiu. I-am cunoscut personal pe cei care îşi rosteau muza la coarne de plug sau tors fusul, însă cunoştinţa cu arta lor venea mai târziu, prin cartea   de interviuri a domnului Emil Şimăndan, „Orizonturi mioritice transilvane”, 1980. Nume precum Cornelia Bulzan, Emilia Iercoşan, George Pocşoară, Elena Roşca, Sabina Mureşan, Maria Iriminescu, Elena Vodă ş.a, zac acum, printre file otrăvite, undeva, în rafuri de biblioteci. De vrei, cititorule, poteci să le treci, opreşte-te acum, ca „un măr de lângă drum”, şi „fără gard”, şi ia, din poama lor, unicitatea, seva scrisului de dor, de ogor, de jale sau odor…
De fapt, ce are Gheorghe Hodrea cu cei pomeniţi mai sus? Mioriticul! Nestematul, Dragostea cu multe feţe, pe care le-am descoperit, răsfoind cele două cărţi. „Sărăriţa cu piper”, conţine 58 de poveşti desprinse din viaţa satului şi prinse în Cuprins cu bumbuşca scrierii fonetice. Desigur, se lipesc de poveşti, Tâlcuierile, astfel ca, un domn venit prin Gara cu multe… staţii din carte, să poată desluşi tema naraţiunii ca demers scriitoricesc.
Cartea se bucură de Însemnările de dinainte, semnate de Omul de Cultură, prof. Horia Truţă, din care desprindem „Întâmplarea a făcut să-l cunosc pe Gheorghe Hodrea, înainte ca gloria agerului său personaj – Bace Toghiere să cuprindă împrejurimile” – pag. 5.
„Cujetările lu Bace Toghiere”, conţine 555 de Altfel de Cugetări, nu neapărat antonnpaneşti, ci împestriţate, pe alocuri, cu pana ori griflul autorului. Pitorescul se adaugă aici mioriticului de care vorbeam înainte. Prefaţa, semnată de prof. univ. dr. Anton Ilica, vine şi se completează armonios cu spusele din carte „Ironia face casă bună cu cuvântul bine cugetat” – pag. 9.
Autorul îşi face prezenţa dintru început, printr-un „Cuvînt dă început”, pag. 13.
Autorul, se regăseşte în ambele cărţi, ca într-un monolog spumant, un melanj sau o mixtură de texte, ne propun un Povestitor a cărui Poveste… în poveste, ca tehnică, aduce şi înspre aceea a Bulgărelui de Zăpadă, pe care, cu cât îl rostogoleşti, cu atât… tâlcuri… găseşti.
Orchestrând, una pe faţă, alta pe dos, prezentarea de la Sala de festivităţi „Millenium”, a fost un ca Regal de Carte în grai.
Inaugurată în anii 1902, Casa Naţională din Pârneava, reunea în generosul spaţiu, pârnevenii, care asistau, la diferite activităţi culturale de vremurile acelea. Fosta Casă Puşkin, a îmbrăcat, în timp alte haine. Lăcaş de Cultură, vatră de tradiţii, Casa Naţională, ne-a primit, de-acum prin „Millenium”, într-un decor, pe cât de modern, pe atât de primitor.
Domnul Ghorghe Hodrea, ne-a poftit, din târnaţ în tindă, apoi la Masa cu ştergare şi ulcioare… în pridvor, îmbiindu-ne să mai gustăm din apa rece, aşa, ca la hodină, pe laviţă.
Dar nu am hodinit, căci despre talent, har şi dăruire pentru Cultul Scrierii dialectale cât şi despre Traiectoria parcursă de autor, au vorbit invitaţii, prof. Virgiliu Bradin, prof. părinte Ioan Pagubă, prof. Horia Truţă, prof. univ. dr. Anton Ilica, pictorul Ioan Kett-Groza, prof. Cornelia Mureşan.
Surprizele au venit şi din sală, astfel că, un alt scriitor în grai, Baci Ghiuri a lu’ Hămfău din Macea i-a dăruit un înscris în versuri cu dedicaţie pentru Noul Cuplet satiric care a debutat la „Gura Satului ”- Macea în toamna trecută – Bace Toghiere şi Baci Ghiuri.
Un colaj revenit din Ecuador şi purtând Sigla lu’ Bace Toghiere i-a fost dăruit autorului de către alpinistul Ovidiu Daniel Cizmaş, care s-a completat perfect cu Statueta sculptorului Dumitru Paina.
Orchestra, orchestraţia, orchestrând, sunt de-acum, file de citit, „închid nichitstănescian cartea…..
cartea geme”…
deschid aparatul de Radio TM duminical
ca o Rugă a dimineţii
şi tresar
presar
alte file
din Zgoditu vremii…
rostite de priceperea lui Bace Toghiere, căruia, i-au fost alături peste o sută de persoane, familia, prietenii neamurile, colaboratorii, vecinii, finii, sătenii ş.a, ca într-o caldă îmbrăţişare, nu numai de suflet ci şi de chipuri umane, devenite, icoane.
În concluzia firească, repetăm cu drag „Literatura în grai, nu dispare, ci apare”, trebuie doar să prindem… caii la cocia cu amintiri, să desprindem… şoroafle din lăcruţa cu patent… devenit… talent… şi să ne bucurăm dimpreună cu alte scrieri, marca Bace Toghiere, prin Gheorghe Hodrea,… şişeşi… şişeşi.
Se cuvine să amintim că imaginile care însoţesc prezentul material aparţin lui Baci Ghiuri a lu’ Hămfău’ de la Macea.
Rodica Florica R. Cândea