Teatrul arădean a prezentat weekendul trecut publicului amator „Orchestra Titanic”, un spectacol regizat de Alexander Hausvater, ce a avut premiera în anul 2011. Textul pe care a conceput celebrul regizor îi aparţine lui Hristo Boytchev, unul dintre cei mai importanţi scriitori bulgari ai contemporaneităţii.
Prilejul care a generat reluarea în porţie dublă a acestui spectacol este dat de internaţionalizarea sa, în sensul că la mijlocul lunii martie actorii arădeni vor participa cu „Orchestra Titanic” la Festivalului Internaţional de Teatru al Ţărilor Balcanice, din Bursa, Turcia. Aceasta este a doua ocazie în care creaţia lui Hausvater este promovată peste graniţe, prima evoluţie internaţională având loc în 2012, la Festivalul Noii Dramaturgii Bulgare.
Despre “Orchestra Titanic”, Hristo Boytchev, autorul piesei, mărturisea că este o comedie tristă. Ideea de la care porneşte totul este situarea a patru vagabonzi într-o gară pustie, unde aşteaptă cu fervoare sosirea unui tren care să îi ducă în alt loc, unde merg şi ceilalţi oameni. Un tren al oportunităţii noi, care să le permită accesul la o viaţă dezirabilă şi normală. Gara este însă una iluzorie, construită din dorinţa de a transcende realitatea tristă în care suntem nevoiţi de multe ori să trăim.
Spectacolul se constituie sub forma unui metafore a complexităţii vieţii, personajele din gară au corespondent în fiecare dintre noi, măcar parţial. Deşi la o primă vedere drama efemerei existenţe umane este în prim-plan, la o privire mai atentă se observă că suntem îndemnaţi să găsim în noi resurse pentru a transorma drama într-un exerciţiu de demnitate, să încercăm a trăi momente extraordinare. Personajele sunt rămăşiţe fragmentate ale unor „foşti oameni”, şi totuşi optimismul îi însoţeşte până la final, întocmai ca în zicala „speranţa moare ultima”.
Atributul care pune în relief „Orchestra Titanic” este dat de coloana sonoră ce însoţeşte evoluţia actorilor pe scenă, compusă special de canadianul Yves Chambelain. Paleta muzicală trece grandios de la western la tango sau cabaret, dând o încărcătură specială spaţiului şi potenţând trăirile personajelor. Muzica, întocmai ca odinioară pe puntea Titanicului, apare ca o salvare, ca o ultimă resursă în care finitudinii vieţii, arătând sugestiv că întreaga viaţă este o înşiruire de note pe portativ, iar partitura trebuie cântată până la capăt, indiferent ce s-ar întâmpla.
Personajul-cheie este Doko, interpretat excelent de Alex Margineanu, actorul arădean cel mai cunoscut la nivel naţional, datorită participării sale la numeroase proiecte bucureştene. Doko suferă din iubire, devine vulnerabil când îşi pierde iubita iar salvarea sa are loc doar prin plăsmuirea unor oameni în jurul său, care chiar dacă vin la pachet cu drama lor proprie, refuză să depună armele. Alex a reuşit cu măiestrie şi minuţiozitate să ilustreze speranţa şi optimismul necesare după decepţiile amoroase, arătând din nou că este un actor care promite foarte mult şi prin muncă asiduă reuşeşte să ajungă la sufletul spectatorului. În celelalte roluri au jucat Carmen Vlaga, singura prezenţă feminină din poveste, Bogdan Costea, Ioan Peter şi Zoltan Lovas.
