pnlLa finele săptămânii viitoare Organizaţia Municipală a PNL îşi va alege conducerea. George Demian, secretarul coordonator al filialei spune că nu mai puţin de 428 de persoane vor avea drept de vot la şedinţa de sâmbăta viitoare. Concret, liberalii din municipiu îşi vor alege preşedintele, dar şi pe cei 18 membri ai Biroului Municipal al PNL.
„Candidaturile se pot depune până cu 48 de ore înainte de şe­dinţă. Vor avea drept de vot la ale­gerea conducerii municipale 428 de membri ai PNL. Din Biroul Municipal al PNL vot face parte 18 persoane, iar nouă dintre aceştia, care vor fi mai bine clasaţi ca nu­măr de voturi obţinute vor deveni automat vicepreşedinţi ai orga­nizaţiei”, ne-a declarat George De­mian.
Cei care doresc să candideze pentru una dintre funcţiile în cauză vor trebui să aibă cotizaţia plătită inclusiv în luna martie, anterioară lunii în care se desfăşoară alegerile. Şe­dinţa de alegeri a liberalilor din municipiu va avea loc la Casa Sindica­- telor, sâmbătă 20 aprilie, cu începere de la ora 11.

Recomandările redacției