scandalJudeţul Arad va găzdui la sfârşitul săptămânii o competiţie enduro, la care, potrivit organizatorilor, s-au înscris până în momentul de faţă 330 de motociclişti. Proprietarii mai multor fonduri de vânătoare din zona Podgoriei, sunt în pragul disperării. Oamenii susţin că motocicliştii vor intra în zona de linişte, unde vânatul se retrage, astfel încât toate animalele se vor speria şi vor pleca pe alte fonduri, mai liniştite. Iosif Mergel, preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor „Hubertus” Lipova, susţine că organizatorii competiţiei încalcă legea. „Niciunde în Europa nu e voie să intri cu motocicletele pe fondurile de vânătoare. Şi la noi e stipulat în lege că pe fondurile de vânătoare se poate pătrunde doar cu acordul proprietarului terenului şi în condiţiile prevăzute de Codul Silvic. În articolul 54 se arată că accesul public în pădure cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede e interzis cu excepţia acti­vităţilor sportive, de recreere şi tu­rism. Accesul e permis însă doar în zonele amenajate şi pe traseele marcate în acest sens”, a declarat Mergel. Acesta susţine că traseele turistice nu sunt respectate de organizatori, motociclişti urmând să treacă prin anumite zone de linişte. „Vânatul va fi deranjat acum, în mod deosebit din cauză că e perioada de fătare la mistreţi şi la căprioare. Se va produce un impact devastator asupra mediului şi fondului cinegetic. Am fost puşi în faţa faptului împlinit. Ne trezim cu sute de motociclete în faţa uşii. În condiţiile în care noi plătim arendă pentru fondurile de vânătoare, proprietarii de terenuri ar fi trebuit în mod normal să ceară de la noi un aviz înainte să-şi dea acordul pentru organizarea competiţiei”, mai spune Mergel.
Preşedintele de la Hubertus susţine că motocicliştii vor trece pe fondurile de vânătoare 30, 31, 32,33, 34 şi fondul de la Arăneag. „Fondul 32, pe care îl administrez va fi călcat mărunt de tot de 300 de motociclete enduro timp de două zile. Pentru acel fond plătesc o arendă de peste 15.000 de euro şi cu tot cu cheltuielile de administrare mă costă 20.000 de euro”, a mai spus Mergel.
Nici Nicu Deme, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Arad nu este de acord cu ceea ce se întâmplă. „E perioada de reproducţie la mistreţi, dar vor fi afectaţii şi cerbii şi căprioarele. Aceste concursuri trebuie organizate în zone amenajate, nu în pădure. Vânătorii plătesc arendă pentru fondurile de vânătoare. Normal că nu le convine să vină cineva să se plimbe cu motocicletele pe acolo. Natura e şi aşa greu încercată. Acum vin şi ăştia şi se plimbă… Cei care organizează acest concurs nu au avut acceptul nostru şi nu-l vor avea niciodată. Sunt acte normative care interzic ceea ce se va întâmpla acolo”, spune Nicu Deme. Directorul AJVPS afirmă că vânatul are nevoie de trei factori pentru a se menţine într-un anumit fond, hrană, linişte şi adăpost. „Am înţeles că se vor duce prin orice văgăună cu motocicletele lor”, a încheiat Deme.
„Motocicliştii trec prin hrănitoare”
La rândul său, Ştefan Agrima, preşedintele Fondului de Vânătoare „Cetate Şiria” este nemulţumit că motocicliştii vor pătrunde în zone în care niciun vânător nu a ajuns niciodată. „Avem zone de refugiu, unde vânătorii nu calcă niciodată. E un teren de vreo 200 de hectare unde nu se vânează. Ei au marcat traseul, să treacă pe acolo. Avem hrănitoare automate cu observator, unde vin scroafele cu purceii la mâncare. Motocicliştii vor trece prin hrănitoare. Nu ţin cont de traseul tu­ristic, se duc şi pe potecuţe. De doi ani m-am chinuit să fac un fond adevărat de vânătoare şi acum, în două zile, mi-l pun la pământ”, a declarat Agrima. Preşedintele fondului de la Şiria mai spune că zeci de motociclişti deranjează vânatul în fiecare sfârşit de săptămână. Aceştia nici nu-i bagă în seamă pe paznicii de vânătoare. „Nu ţin cont de nimic. Ne sfidează, ne ocolesc. Să spunem acum că faptul e consumat. Sperăm că după ce se termină acest concurs, nu vom mai vedea motociclişti pe acolo”, a ţinut să precizeze Agrima.
Organizatorii se apără
Pe de altă parte, Marcel Vlăduţoiu, preşedintele concursului, susţine că se respectă toate legile, iar vânatul nu va avea de suferit. „Toate fondurile de vânătoare sunt pe terenurile primăriilor. Concurenţii vor merge pe o potecă de un metru, nu se va deranja tot fondul. Acum animalele au ajuns să ne cunoască, nu se mai feresc de noi. Este la fel ca şi atunci când se taie lemne. La zece minute după ce am trecut se întorc. Concursul are loc aproape de zonele cu asfalt, nici nu prea sunt multe animale acolo. Vânătorii se cred proprietarii acelor zone. Nu e normal aşa ceva. Există marcaje turistice, obiective turistice”, a declarat Vlăduţoiu. Acesta mai spune că în zonele de linişte unde se află cerbul carpatin nu se intră, recunoaşte că motocicletele vor trece printr-o zonă de li­nişte pentru mistreţi administrată de Iosif Mergel, dar a ţinut să precizeze că multe dintre zonele de linişte despre care vorbesc contestatarii concursului nu ar fi marcate. „E o falsă problemă. Vânătoarea e închisă. Motocicliştii vor merge pe acelaşi traseu, nu în paralel. E adevărat, există o altă proble­mă. În timpul anului, vânătorii sunt deranjaţi de motocicliştii care intră pe fonduri. După concurs vom face o şedinţă, prilej cu care vom încheia un acord în acest sens. Motocicliştii vor trece în continuare pe respectivele fonduri, dar numai pe traseele pe care le vom stabili de comun acord. La început va fi greu, pentru că nu putem obliga pe nimeni să se înscrie la noi în club”, a încheiat Vlăduţoiu.

Recomandările redacției