oscarSud-africanul Oscar Pistorius, primul atlet paralimpic participant la JO, vara trecută, la Londra, şi-a împuşcat mortal prietena, joi dimineaţă, în locuinţa lui din Pretoria. Atletul a fost inculpat pentru uciderea prietenei sale, poliţia menţionând că au existat anterior dispute familiale raportate de la locuinţa din Pretoria a sportivului, informează AFP, care precizează că este exclusă ipoteza unui accident, lansată iniţial de presă sud-africană.
Un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Denise Beukes, a declarat unui post de televiziune că parchetul ar urma să refuze eliberarea pe cauţiune a campionului paralimpic. „Au existat în trecut rapoarte privind dispute familiale care au avut loc la domiciliul acuzatului”, a precizat Beukes.
„Pot să spun că suspectul a fost inculpat pentru crimă”, a menţionat un alt purtător de cuvânt al poliţiei, Katlego Mogale. Această formulare, notează AFP, exclude ipoteza unui accident, emisă iniţial de presa locală, care a scris că Pistorius şi-a confundat prietena cu un hoţ. „Nu avem date privind aceste speculaţii. Noi doar am auzit la radio că femeia a fost împuşcată după ce a fost confundată cu un hoţ”, a afirmat şi Beukes, potrivit news24.com.
Pistorius şi-a împuşcat mortal prietena, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 04.00. Femeia ucisă în locuinţa atletului este Reeva Steenkamp, în vârstă de 30 de ani, un fost top-model sud-african şi prezentatoare TV, care a apărut pe coperta revistei FHM şi a fost imaginea cosmeticelor Avon în Africa de Sud. Poliţia a precizat că victima a fost atinsă la cap şi la braţ de patru gloanţe şi a decedat pe loc. În locuinţa sportivului a fost găsit un pistol calibrul 9 mm.
Pistorius şi Steenkamp au apărut în public împreună la SA Sports Awars, anul trecut. Steenkap a precizat, atunci, că ei sunt doar prieteni. „Nu ştim prea multe în acest moment, nu l-am văzut, el este la poliţie, iar cazul se află în mâinile autorităţilor. Suntem în stare de şoc. Oscar este singura persoană care ne poate spune ce s-a întâmplat”, a declarat Henke Pistorius, tatăl sportivului. Supranumit Blade Runner, atletul va compărea în faţa unui tribunal din Pretoria.
Oscar Pistorius a intrat în istoria atletismului mondial la JO de la Londra, când a devenit primul alergător cu ambele picioare amputate care a concurat în competiţiile olimpice rezervate sportivilor fără dizabilităţi. El a ajuns în semifinalele probei de 400 de metri. La câteva zile după JO de la Londra, Pistorius şi-a păstrat titlul la Jocurile Paralimpice în aceeaşi probă. La Beijing, el a fost triplul campion la 100, 200 şi 400 de metri. În palamaresul său, figurează şase tiluri de campion la Jocurile Paralimpice, o medalie de argint şi una de bronz.
Sportivul s-a născut fără peronee, medicii fiind nevoiţi să îi amputeze ambele picioare când avea numai câteva luni. În prezent, sportivul poartă proteze din fibră de carbon şi concurează şi alături de sportivi fără handicap fizic.

Recomandările redacției