cabinetNu există reclamații pe numele dentistei acuzată că, în primăvara anului trecut, a mutilat o pacientă. Acesta este concluzia la care au ajuns reprezentanții Colegiului Medicilor Dentiști în urma întâlnirii cu Marcela Laioș, ajunsă fără voia sa din pacientă, în victimă.
La începutul lunii, pacienta își prezenta publicului trista poveste și o acuza pe dentistă de malpraxis după ce 13 operații i-au fost necesare pentru ca suferința cauzată de stomatolog să ia sfârșit. Nu a fost vorba nici atunci, nici în prezent despre acuzații ale arădencei la adresa Colegiului Medicilor Dentiști. Singurul scop al demersului Marcelei Laioș a fost acela de a-i proteja pe alții de eventuale pățanii similare în respectivul cabinet stomatologic.
„Nu am dorit nicio clipă să implic numele unor instituții în demersul meu. Am spus, încă de la început, că povestea mea o are ca unică vinovată pe dentista care mi-a pus în pericol sănătatea. Nu am depus nicio reclamație, nu voi apela la Justiție, ci, pur și simplu, am considerat că e bine ca oamenii din jur să știe prin ce suferință am trecut șase luni de zile, pentru a nu ajunge la rândul lor victime”, a dorit să precizeze Marcela Laioș.

  • aurel arad spune:

    UITA ACEASTA POVESTE URATA SI DEGRADANTA IN CARE, DIN VICTIMA POTI FI TRANSFORMATA CU USURINTA IN ACUZAT !
    NU ARE FINALITATE ATATA TIMP CAT, NU AI DOVEZI SI PROBE MATERIALE DIRECTE.
    STIU CAT AI SUFERIT FIZIC, PSIHIC SI MATERIAL
    SI SINGURUL LUCRU UTIL PE CARE TI-L RECOMAND ESTE SA AI GRIJA DE SANATATE SI SA-TI REPARI DANTURA URGENT PENTRU IMAGINEA TA DE FEMEIE FRUMOASA SI MAI ALES, PENTRU PROTEJAREA SISTEMULUI DIGESTIV.IN ACEST CONTEXT,MEDICII CARE AU DEPUS JURAMANTUL LUI HIPOCRATE SI SE SIMT VINOVATI, AR TREBUI SA TE AJUTE CONCRET PTR. REZOLVAREA AMIABILA CORECTA SI REPARATORIE A ACESTEI SITUATII SI NICIDECUM PRIN CONTINUAREA UNUI SCANDAL MEDIATIC!
    ESTE NEVOIE DE BUNAVOINTA SI INTELEGERE RECIPROCA.VEZI BINE: PE MASS-MEDIA CATE CAZURI
    DE MALPRAXIS SUNT MEDIATIZATE SI NU SE AUTOSESIZEAZA CEI ABILITATI SA O FACA.
    INTREBAREA ESTE DE CE ?!

  • Daniela arad spune:

    In urma cu un an si ceva am fost si eu la d-mna pavel emanuela si aceasta doctorita mi-a facut o rezectie care m-a durut luni de zile, am luat antibiotice 10 zile dupa care deabea a disparut durerea!

  • Am citit articolul din data de 5 ianuarie,acuma l-am vazut si pe al doilea articol aparut. si eu am vizitat acest cabinet imi aduc aminte in anul 2011,doamna doctor era foarte draguta la inceput.dupa ce am inceput sa i spun ca ma doare dintele sub lucrare a inceput sa se enerveze.imi aduc aminte ca asistenta statea inaintea ei in pozitie de drepti.nu am primit bon de la doamna doctor,asta nu ma deranjat de altfel.dupa cateva luni am mers la alt medic stomatolog care mi-a dat jos lucrarea si mi-a scos nervul si nu am mai avut probleme,cam asta pot eu comenta la acest articol
    cu stima pacurar eusebiu

  • Sorina spune:

    Si eu am citit articolul din 5 ianuarie…si cred ca nu a fost vorba de denigrare sau calomnie…a fost povestea unui om chinuit de durere si care a reusit sa invinga suferinta la care un om fara valoare profesionala a supus-o.Nu stiu cati ar fi reusit…pentru toti cei care am citit…MULTUMIM de preventie!

  • sima elena jeni spune:

    A mai existat un asemenea specimen ,a murit , dar vreau sa spun ca ambele articole ce le-am citit , erau clare si adevarate . nu am vazut nici o urma de deingrare a cuiva , in afara de atentionarea privitoare la respectiva stomatolog Pavel Manuela ,si intamplator aceasta pacienta maltratata este o cunostiinta , este pedichiurista mea ,o cunosc de ani de zile si stiu ca nu minte .
    din luna mai 2012 nu am mai avut parte de pedichiura , care imi este necesara ,din punct de vedere medical, am picor diabetic, greu de ingrijit .
    a fost imposibil sa mai lucreze , avea dureri atroce si toata vara in septembrie a suferit foarte mult . caderea nervoasa a fost urmarea acestui tip de tratament primit de ea .Avea accese de plans de anxietate si stari de soc. abia acum de cateva saptamani a inceput da isi revina .
    Imi este jena sa constat ca asemenea medici ar trebui sa fie pedepsiti dar duin pacate Marcela Laios nu vrea sa o dea in judecata . Asta este , regret profund ca femeia a trecut prin peeste 10 operatii care au facuto sa sufere si care au costat enorm . Dumnezeu sa o plateasca pe Manuela Pavel asa cum merita .

  • Ana spune:

    De ce atita campanie de denigrare impotriva medicilor ?Parca am fi la vinatoarea de vrajitoare !Admitind ca a fost o greseala medicala ,este vorba de UN DINTE si nu de o operatie pe creier …nu inteleg de ce a avut nevoie de 10 operatii pentru un dinte ?Nu era mai simplu sa-l scoata si gata ?Ce dovezi au fost prezentate asupra celor 10 operatii ??Nu am vazut nici una …daca d-na avea dreptate si era atit de traumatizata de ce nu a actionat in justitie ?Sau macar cu o plingere la Casa de Asigurari …nu cred ca din bunatate …Mai vad ca se pling unii de lipsa bonului de casa …foarte frumos in fapt ,dar la cite cabinete primiti bon de casa ?La cofor ,cosmetica,mancihiura,pedichiura,frizerie primiti vreodata vreun bon de casa daca nu il cereti ?Unde a fost prezentat puntcul de vedere al doctorului ?Normal ar fi fost sa auzim ambele parti daca articolul ar fi fost echidistant .Ana

  • lidia spune:

    cunosc acest caz,il cunosc de la laios marcela care este pedichiurista mea.a avut dureri cumplite luni de zile.lesina in coafura deoarece durerile care le-a avut din luna mai pana in toamna erau cumplite.a umblat saraca la un doctor la timisoara care a incercat pas cu pas sa refaca ce a distrus acesta doctorita din arad.a gresit si toti gresim.chiar a gresit ca dovada ca a fost chiar ea personal la arad la un stomatolog si la timisoara la alt stomatolog.pacat ca sa ajuns pana aici.nu este asa cum a scris doamna ana ca nu este o operatie pe creier.nici cu dintii nu este gluma oameni buni.o greseala cat de mica si se poate ajunge la lucruri grave.sper sa fi avut steril totul la cabinet sa nu mai aiba fata asta o alta belea ca destul chin a avut.sa ne fereasca dumnezeu pe toti sa trecem prin ce a trecut aceasta femeie din greseala acestei doctorite.sfatul meu,atentie oameni buni la cine mergeti la stomatologi!!!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției