Păcurar: „Este o presiune în vestiar care se reflectă asupra jucătorilor, urmează un joc decisiv cu Bacăul”

0
75

De pe 6 aprilie, de la Balotești, nu a mai câștigat UTA un meci în Liga a 2-a, perioadă în care a pus la păstrare doar trei puncte din 18 posibile. Înfrângerea de ieri, de pe „Cluj Arena” a venit și pe fondul absențelor,  ce continuă să chinuie lotul „roș-albilor” în această primăvară.

Șeroni, Ivan, Stahl, Miculescu, Coulibaly și Neagu nu au putut juca astăzi contra lui U. Cluj, iar Copaci și Kanda au evoluat cu ceva probleme. În plus, Hrezdac a cerut și el schimbarea la pauză. „Ne-am așteptat la un joc greu, cu o echipă ce se bate la promovare. Am avut foarte, foarte multe absențe. Nici nu mai știu ce să spun, pentru ca orice aș spune, lumea zice că o fac pentru a căuta scuze. Am apelat și la Manea pentru că efectiv nu am avut pe cine să mai introduc în teren. La pauză a trebuit să schimb cel mai bun jucător al nostru, pe Hrezdac, pentru că a avut o cădere de calciu. Nu căutăm scuze, dar asta este realitatea. Este și o presiune la noi în vestiar care se reflectă asupra jucătorilor. Numai ei trebuie să rezolve acest lucru, pentru că ei au ajuns aici. Urmează un joc decisiv cu Bacăul. Avem nevoie de puncte, neapărat trebuie să câștigăm. Pe urmă mergem la FC Argeș, vine Petrolul și mergem la Mioveni. Trebuie să fim foarte atenți și să gândim foarte bine meciul ce urmează”, a spus Cristi Păcurar la finalul întâlnirii.

La mijlocul primei reprize, Abrudan a intrat neglijent asupra lui D. Popa pe linia careului mare, dar arbitrul Flueran a lăsat jocul să continue. „În primul rând, am avut o discuție la pauză cu centralul despre simualrea care nu a fost simulare la Copaci și care va sta cu Bacăul. Apoi, dacă nu a fost fault la David Popa la intrarea cu ambele picioare înainte asupra sa, atunci trebuia să îi dea și lui <<galben>> pentru simulare, nu? Dar, repet, accidentările ne macină cel mai mult în această perioadă. În plus, avem și ghinion, am pierdut 6 puncte în trei partide, în ultimele minute. Am fost egalați de Pandurii, de Chindia și de Energeticianul pe final, dar noi le-am pierdut și tot noi trebuie să le scoatem de altundeva”, a adăugat antrenorul secund al „roș-albilor”.

În momentul înlocuirii cu Oroian, Bodo Kanda a avut o divergență cu Manea pe banca de rezervă. „Într-adevăr, a fost un mic conflict. Kanda a pierdut mingea și am luat gol, dar sunt și alte probleme la UTA, cele mai mari legate de terenul sintetic și de accidentările favorizate de acesta. Astăzi, cu 5 titulari în plus, altfel ar fi decurs lucrurile.La UTA nu se obișnuiește să ai două înfrângeri la rând, iar una dintre ele a venit chiar acasă cu Poli, după un meci slăbuț. Astăzi am jucat destul de bine în prima repriză, dar nu a fost de ajuns. Cu Băcăul trebuie să câștigăm, altfel va fi problemă mare”, a încheiat Păcurar.

UTA e pe locul 10 după runda cu numărul 34 în Liga 2-a, la 8 puncte distanță de primul loc retrogradabil, ocupat de Energeticianul. În joc mai sunt 12 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.