padurePădurile din România şi implicit din Arad au devenit de multe ori o povară pentru proprietari, în loc să devină o sursă de câştig. Aceasta a fost una dintre problemele ridicate de reprezentanţii composesoratelor la întâlnirea care a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Ineu, cu Lucia Varga, minis­trul delegat pentru ape, păduri şi pis­cicultură. Oamenii sunt obligaţi să respecte o serie de restricţii, mai ales dacă pădurile lor au fost incluse într-o arie protejată, dar trebuie să plătească pentru pază, să plătească pentru administrarea pădurilor, iar dacă nu au bani, ocoalele silvice private percep penalităţi peste penalităţi. Reprezentantul unui composesorat din zona Ineului susţine că taxele percepute de ocoale care administrează pădurile nu mai pot fi plătite din cauză cea mai mare parte a suprafeţei a fost inclusă în Situl Natura 2000, unde sunt reguli foarte stricte. „De patru ani de zile tot ridicăm această problemă la minister. Din cauza acestei rezervaţii nu ne putem susţine financiar cheltuielile la ocolul la care suntem arondaţi. În baza contractelor semnate, ocoalele silvice ne percep taxe şi ajungem să fim daţi în judecată pentru că nu le putem plăti. Nu putem să plătim pentru că suprafaţa sustenabilă (n.r.- care nu a fost inclusă în Situl Natura 2000) este de 67 de hectare. Până acum nu am găsit înţelegere la minister. Un şef de ocol mi-a spus că vom ajunge să vindem pădurea şi cu un leu, numai să scăpăm de ea”, s-a plâns bărbatul. Reprezentantul unui alt composesorat a vorbit despre situaţia în care pădurea nu poate fi exploatată, fiind foarte tânără, iar proprietarii nu sunt ajutaţi de stat să-şi acopere cheltuielile. Oamenii s-au mai plâns că se află în imposibilitatea de a lua credite, pentru dezvoltare, în condiţiile în care nu li se permite să garanteze cu pădurea.
Ministrul promite că va rezolva problemele
Ministrul Lucia Varga i-a informat pe proprietarii de păduri că prin noul Cod Silvic s-ar putea introduce o prevedere ca în cazul suprafeţelor mici, de până la 30 de hectare, să fie asigurată paza în mod gratuit, de către Romsilva.
„O parte dintre prevederile Codu­lui Silvic au fost respinse de Senat. Reprezentanţii Romsilva spun că este greu să asigure paza în mod gratuit. Nu trebuie să uite că pe lângă rolul de a aduce profit, regia are şi o altă funcţie extrem de importantă, asigurarea fondului forestier”, a răs­puns ministrul. În ceea ce priveşte pădurile cuprinse în Situl Natura 2000, Lucia Varga susţine că încă de anul trecut au fost făcute demersuri la Comisia Europeană, pentru obţinerea acordului în vederea acordării unor compensaţii către proprietari. „Acum există un act normativ în acest sens, există fonduri, aşteptăm doar normele metodologice”, a mai spus Lucia Varga.

  • A.Pop spune:

    Proprietarii padurilor din Natura 2000 NU POT FURA, ca ceilalti. Asta e problema. Ecoturism ? La naiba! Sa taiem tot si sa ne imbogatim cat mai repede !

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției