protest1Românii se trezesc dintr-o letargie parcă fără leac şi fără sfârşit şi încep să-şi asume puterea reală pe care o au. Semnificativ în acest sens este fenomenul petrecut sâmbătă, 9 mai, în peste douăzeci de oraşe-capitale de judeţ, în alte oraşe ale ţării şi în mari centre europene în care s-au mobilizat românii din diaspora: protestul îm­- potriva tăierilor masive şi ilegale de arbori din pădurile României.
Aradul n-a rămas insensibil la această chestiune, dat fiind că pădurile judeţului au simţit şi simt din plin ascuţişul lanţurilor de drujbe şi copacii au rămas atât de rari încât ţi se face ruşine să spui că te-ai afla în pădure. La protestul arădenilor, desfăşurat sub sloganul „Comemorăm codrii pierduţi din România”, au fost prezenţi şi jandarmii, contribuţia lor la apărarea pădurilor constând în legitimarea unuia dintre protestatari.
Între arădenii adunaţi în Piaţa Avram Iancu din municipiu pentru a face scut viu în jurul pădurilor a fost şi românul extraordinar şi arădeanul împătimit Zsolt Török. „Fac alpinism de 27 de ani şi mi se pare normal să mă alătur acestui protest. E sinistru ce se-ntâmplă în ţara noastră cu pădurile. Trebuie să  învăţăm că avem putere. În România lumea încă nu ştie şi nu este responsabilă. Aproape că este o normalitate ca politicienii să fure, este aproape normal să se întâmple lucruri din astea – şi nimeni nu-şi dă seama că fiecare dintre noi putem să schimbăm totul, că trebuie doar să contribuim, să acţionăm. Iubesc enorm Aradul şi cred în Arad şi în arădeni. Este timpul ca arădenii să se unească împotriva tuturor măsurilor negative, fie că e vorba de toată ţara, fie că este vorba de ceva pe plan local – cum a fost Parcul Eminescu sau cum au fost alte lucruri care ne privesc direct”, a spus Zsolt Török.

Centrul de Studii şi Iniţiativă Civică s-a implicat activ în protestul Aradului împotriva masacrării pădurilor în numele profitului cu orice preţ, chiar cu acela al distrugerii echilibrelor naturale majore, vitale. „Este cazul să se pună stop acestor 25 de ani de abuzuri şi de jafuri. Acesta e un prim sem­nal prin care ne arătăm împotriva nelegiuirilor comise împo­- triva pădurilor şi sperăm să se coaguleze încet-încet o atitudine publică împotriva acestor mârşăvii ce se fac cu acceptul clasei politice. Din păcate, clasa politică este părtaşă la toate abuzurile astea, aşa cum s-au exprimat recent nişte investigatori din Austria: «Aveţi un guvern ieftin, aveţi păduri ieftine, deci toate se leagă»”, a de­clarat Doru Neacşu, de la Centrul de Studii şi Iniţiativa Civică.
Chiar fără o statistică riguroasă, putem afirma că ziarul Glasul Aradului este campion al zonei de Vest a ţării în dezvăluirea atrocităţilor la care au fost supuse pădurile. Amintim doar mediatizarea cazurilor scandaloase de tăieri abuzive, criminale de-a dreptul, din pădurile administrate de Ocolul silvic Valea Mare, retrocedarea dubioasă de la Nadăş şi tăierile masive care i-au urmat, doborârile de arbori din Ocolul Silvic Valea Mureşului RA Bârzava, tăierile suspecte reclamate în Ocolul Silvic Beliu – şi multe altele. În acelaşi timp, Glasul Aradului a mediatizat şi cazurile politicienilor implicaţi în jaful la care au fost supuse pădurile, fie că au pus umărul prin face­rea de legi permisive şi interpre­- tabile, deci ineficiente în apărarea pădurilor dar eficiente întru furarea lor „ca-n codru”, fie că au consiliat solicitatori de retrocedări şi i-au sprijinit  din răsputeri contra beneficii substan­- ţiale – cazurile Hre­benciuc-Pal­tin Sturza sau Ilie Sârbu.
Sub presiunea protestelor, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că problema defrişărilor ilegale va fi pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Claudia Gavra
Eugen Puiu

Recomandările redacției