Primul concert simfonic al lunii februarie îi readuce la Arad pe Romeo şi pe Remus Rîmbu, dirijorul Filarmonicii de Stat din Oradea şi fiul acestuia, student al Conservatorului de muzică din Viena, seara de 4 februarie 2016, organizată în sala Cercului Militar de pe Bulevardul Decebal nr. 19, suprinzând cu un program Paganini – Brahms, dinamic şi plin de culoare.

Dedicată exclusiv opusului concertistic sugerat de invitaţi, prima parte a serii readuce în tematica de audiţie Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru vioară şi orchestră de Niccolo Paganini, una dintre cele mai performante partituri instrumentale ale secolului al XIX-lea, agreată deopotrivă de interpreţi şi auditori, pentru elementele ei de extremă virtuozitate, de tehnică experimentală şi nu în ultimul rând de acrobaţie violonistică. Urmând exemplul contemporanilor săi, Paganini se lasă marcat de influenţa muzicii de operă şi transpune în partiturile sale de mare impact spectacolele vocale ale maeştrilor belcanto-ului italian, salturile, ascensiunile vertiginoase spre acut sau arcuşele în „ricochet“ reprezentând echivalenţele instrumentale care continuă să-i cucerească şi astăzi pe aceia care se detaşează de uzanţe, de convenţii sau tradiţii.

Muzica secolului romantic se păstrează şi în cea de a doua jumătate a programului, performanţele ansamblului simfonic fiind probate într-una dintre cele mai clasice dintre simfoniile lui Johannes Brahms, Simfonia a II-a în re major. Considerată un echivalent al „Pastoralei“ beethoveniene, partitura este privită ca o simfonie a peisajelor, un amplu tablou al naturii, în alternanţele ei de serenitate şi melancolie. Expuse pe intervale mari de partitură, detaliile tabloului brahmsian recompun cea mai întinsă dintre cele patru simfonii ale compozitorului şi  în acelaşi timp una dintre cele mai vaste creaţii orchestrale ale secolului al XIX-lea.

De-a lungul carierei profesionale, dirijorul Romeo Rîmbu şi-a câştigat recunoaşterea pe plan naţional şi internaţional, fiind invitatul permanent al unor renumite orchestre din ţară şi străinătate.

Formaţia sa muzicală o datorează şcolii interpretative clujene, studiind în cadrul Liceului de Artă “Sigismund Toduţă” şi Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”.

Ca oboist, multiplu laureat al concursurilor de specialitate,  Romeo Rîmbu colaborează cu diferite formaţii şi orchestre, concertând în România, Germania, Italia, Grecia, Spania, Franţa, Elveţia. În ipostază solistică, dintre cele mai importante succese se remarcă interpretarea Concertului pentru oboi şi orchestră de W.A. Mozart în celebra sală Musikverein din Viena. Această lucrare, împreună cu concertele de Haydn şi Dittersdorf, au fost înregistrate pe două LP-uri pentru Casa de discuri Electrecord.

Pentru muzicianul Romeo Rîmbu, arta dirijorală a constituit o preocupare constantă din anul 1990, odată cu participarea la un curs de specializare în cadrul Academiei “Ottorino Respighi” din Roma. În perioada 1991-1993, a studiat dirijatul la Oradea, iar în 1995 a obţinut o bursă oferită de Guvernul italian, pentru a se perfecţiona la Academia din Pescara. De asemenea, în 1996, muzicianul a fost invitat la un curs de perfecţionare la Budapesta susţinut de maestrul Erich Bergel.

Dirijând peste 700 de concerte în Europa, S.U.A., Brazilia, Japonia şi Coreea de Sud, la pupitrul unor reputate ansambluri simfonice (Orchestrele Filarmonicilor din Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureş, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Orchestra de cameră a Radiodifuziunii  Române, Shanghai Broadcasting Symphony Orchestra, L’Orchestre du Conservatoire de Rennes, The New York University’s Contemporary  Music Ensemble, The Gyeonggi Philharmonic Orchestra, Orchestra Naţională a Moldovei, Korean Symphony Orchestra, orchestra simfonică din Atena , Wuppertaler Symphonieorchester), Romeo Rîmbu a susţinut concerte în săli prestigioase ale lumii: Seoul Arts Center, Musikverein din Viena, Hercules-Saal din München, Teatrul Manzoni şi Opera din Roma, Teatrul Arriaga din Bilbao.

Totodată a fost membrul unor comisii de jurizare ale concursurilor internaţionale de la Mazara del Vallo, Marsala, Erice şi Tokyo, alături de personalităţi precum Agostino Orizio sau Aldo Ciccolini.

Punând în valoare creaţia compozitorilor ce au activat la Oradea (Michael Haydn, Wenzel Pichl şi Karl Ditters von Dittersdorf), dirijorul Romeo Rîmbu a realizat cinci CD-uri editate de Casa de discuri Olympia din Londra- imprimări cotate cu patru şi cinci stele de către critica de specialitate londoneză, fiind recomandate ca imprimări de referinţă. De altfel, muzicianul promovează şi muzica nouă, fiind interpretul preferat al compozitorului italian Luciano Simoni, imprimând cu Filarmonica din Târgu-Mureş şapte CD-uri la Casele de discuri INEDITA şi AGORA.

Profesor-asociat al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca şi al Facultăţii de muzică a Universităţii din Oradea, Romeo Rîmbu deţine şi funcţia de dirijor permanent al Filarmonicii din Oradea. Totodată deţine statutul de membru fondator şi dirijor permanent al Noii Orchestre Transilvane, cu sediul la Bistriţa.

Este Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Recomandările redacției