Palatul Administrativ din Arad, iluminat în culorile drapelului Franţei

0
50

Palatul Administrativ din Arad a fost iluminat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în culorile drapelului Franţei, în semn de solidaritate cu poporul francez greu încercat de ultimele atentate teroriste care au avut loc la Paris.

“Alături de toţi concetăţenii mei arădeni transmit întreaga compasiune victimelor atacurilor teroriste. Ca europeni și creștini suntem cu toţii solidari cu poporul francez în aceste momente dramatice.

Solidaritate și acţiune fermă a Europei în apărarea valorilor noastre umaniste și creștine sunt singurele răspunsuri posibile în faţa extremiștilor care caută să aducă întunericul nu doar în Franţa, ci în întreaga Europă. Am fi iresponsabili să permitem ca umanismul, toleranţa și libertatea Europei să fie folosite pentru a lovi în umanitate, toleranţă și libertate. Europa care a învins fascismul și comunisnul e chemată să demonstreze încă o dată că lumina e mai puternică decât întunericul, că libertatea e mai puternică decât teroarea”, a transmis primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, cu această ocazie.

 

(P.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.