În ultima perioadă  de timp, problemele de protecție a mediului sunt pe primele rânduri ale agendelor celor cu putere de decizie. Și autovehiculele, mai ales cele vechi, fac parte, însumate, din categoria marilor poluatori. Una dintre direcții este și introducerea autovehiculelor electrice și dezvoltarea transportului public. Dar una este dorința și alta este relitatea. Cum stăm? Acum, când citiţi aceste rânduri, avem în România   mai bine 8 milioane de autovehicule. Dintre acestea, imensa majoritate sunt, cum altfel, maşini la mâna a doua. Însă la o socoteală şi mai amănunţită, 2,28 milioane de  unităţi au vechimea cuprinsă între 11 şi 15 ani, iar 1, 77 milioane au vechimea între 16 şi 20 de ani, iar 740.000 de unităţi au vârsta mai mare de 20 de ani. Asta înseamnă că aproape trei sferturi din parcul auto din România este mult prea vechi. Adică, aproape trei din patru mașini.  Sigur, asta este și o măsură a puterii de cumpărare a românilor. A sărăciei mai exact.  Dar asta este o altă discuție. Normal, aproape orice om vrea o maşină în această viaţă. Iar când taxa de mediu a fost scoasă ,,printre cele 102 taxe inutile“ s-a înregistrat un adevărat boom al importului de rable. În medie, la un autoturism la mâna a doua, cunoscătorii zic că se economisește echivalentul a 7-800 de euro, prin  neplata taxei de poluare la înmatriculare. Să recunoaştem că este o sumă importantă pentru cei mai mulţi dintre români. Pe lângă poluarea imensă, o maşină de 500 de euro implică şi alte pericole potenţiale: cum ar fi un sistem de direcţie sau de frânare nesigur, care ar putea ceda în orice clipă. Or, foarte multe dintre accidentele cu victime sau cu răniri foarte grave, care necesită îngrijiri medicale şi tratamente costisitoare, au la origine maşini care sunt destul de vechi. De aceea, trebuie judecat foarte bine ce se pierde şi ce se câştigă când se elimină o astfel de taxă. În plus, chiar starea drumurilor de la noi şi penuria de autostrăzi, nu pemite o densitate  aşa mare de maşini. Ăia se bucură că li se scot din ţară ,,gunoaiele pe patru roţi, ai noştri conaţionali sunt fericiţi că au găsit chilipirul motorizat. Iar peste câţiva ani nu vom mai şti ce să facem cu asemenea munţi de maşini, care în final nu vor mai putea fi utilizate.

Situația din Arad

La sfârșitul primului semestru din acest an, în județul Arad erau înmatriculate  205.010 de autovehicule , dintre care  160.000 erau autoturisme. De la  un total 10.645 de autoturisme  înmatriculate în județul nostru anul trecut, în perioada 1 ianuarie-30 iunie, s-a ajuns anul acesta la 9.510 autoturisme. În scădere cu peste 1000 de unități, adică peste 10%. La nivel național, în perioada de referință s-au înmatriculat aproape 280.000 de autoturisme, astfel că Aradul reprezintă circa 3,4% din totalul mașinilor nou înscrise în prima jumătate a anului curent. Numărul acestora, la nivel național, la data de 30 iunie 2019, a crescut cu 8.347 față de 30 iunie 2018, atunci când erau înmatriculate 147.577 de autoturisme. Practic, la nivelul județului avem câte o mașină înmatriculată la fiecare trei oameni. Interesantă este însă și o altă perspectivă.  La nivel național, 2,3% din totalul mijloacelor de transport înmatriculate în prima jumătate a lui 2019, au fost cu motoare hibride și electrice, adică una din 41 de mașini. Asta în timp ce în județul Arad, procentul mașinilor hibride și electrice nou înmatriculate, în aceeași perioadă, reprezintă doar 0,56% din totalul înscrierilor. Adică una din 200 de unități. Mai exact, anul acesta au fost înmatriculate 52 de autoturisme cu motor hibrid și doar două cu motor exclusiv electric, în timp ce anul trecut, în prima jumătate, numărul mașinilor cu motor hibrid înmatriculate în județ a fost de 22, în cazul celor electrice fiind consemnată o singură înmatriculare. Dacă am fi malițioși, am putea spune că numărul mașinilor electrice în Arad a crescut cu 100%.  Adică s-a dublat.  Numai că anul trecut a fost doar o mașină de acest tip. Și statistica are relativitatea ei…  În toată țara, în primele șase luni ale lui 2019, s-au înmatriculat 5.075 de vehicule hibride și 1.600 electrice, conform Registrului Auto Român. Cam acestea sunt datele pentru județul nostru. Oricum însă, în final va trebui  să schimbăm radical parcul auto.

Viitorul sună…electric

 Unde vom … arunca, cum vom neutraliza autovehiculele second hand de acum și cum vom rezolva toate celelalte chestiuni, mai mult sau mai puțin administrative, rămâne de văzut. Iar în final va veni nota de plată, care oricum am suci lucrurile, va fi foarte usturătoare. Totuşi, trebuie să admitem că acum, o maşină electrică  este o investiţie peste posibilităţile unui om cu venit chiar mediu. Asta în loc să găsim acum o modalitate inteligentă de a facilita oamenilor finanţări care să le permită cumpărarea de maşini noi, fiabile, cu grad mic de poluare sau  chiar şi electrice.  Sunt multe de făcut. Dar şi mai multe de socotit. Cu cap, cu soluţii pe termen mediu şi lung. Chiar şi pentru chestiunea… pericolelor publice… umane. Acum trebuie ca în  scurt timp să mărim parcul auto electric și hibrid, dar și numărul  stațiilor de încărcare electrică rapidă. Iar asta urgent, într-un an și câteva luni, mai exact până la 31 decembrie 2020. Asta ne spune Comisia Europeană.  Până acum nu prea ne-a ieşit. Şi aşa am ajuns… cimitirul de fiare vechi a întregii Europe.  Cert este că aproape jumătate dintre mașinile care circulă acum în România sunt mai vechi de 15 ani.  În schimb suntem poluatori de  primă clasă…  Ceea ce este un risc imens pentru siguranța circulației și integritatea fizică imediată a oamenilor și, nu în ultimul rând și pentru sănătatea pe termen mediu și lung.  Un adevărat pericol public. Oricum viitorul transporturilor pare, cel puțin acum… electric.

Recomandările redacției