cuedan sebisArena din orașul lui Gheorghe Feieș va fi gazdă pentru Șoimii Pâncota în meciurile cu FC Maramureș (a lui Hotico) și FC Zalău, primele două din noua stagiune. Exilul vine ca urmare a suspendării dictate de Comisia de Disciplină a FRF după incidentele din meciul cu FC Hunedoara, din campionatul trecut.
Dan Cuedan a dorit să-și introducă trupa în atmosfera noului domiciliu, iar vineri a programat un meci cu juniorii utiști ai lui Sandu Gaica. „Intrăm astfel în linie dreaptă pentru primul meci din campionat, cel cu FC Maramureș U Baia Mare. Îi mulțumesc domnului primar Gheorghe Feieș pe această cale”, a spus antrenorul Șoimilor, pentru care stadionul Național nu e noutate. Cuedan a activat la Sebiș, la fel ca alți șase jucători ai Pâncotei – Pașcalău, Lung, Lengyel, Bulzan, Mihai și Burian.
Așteptând președintele
Pavel Piroș, președintele alb-negrilor, e așteptat să-și încheie concediul, cei din Podgorie simțind nevoia să-și retușeze lotul pe ultima sută de metri, după ce o serie din transferurile verii n-au confirmat.
„Un jucător pe care mi-l doresc neapărat e Răzvan Iovan, ne poate ajuta în campionat. E fundaș drept la bază, dar poate juca mai multe posturi. Când avem un lot restrâns numeric, trebuie să avem cât mai mulți jucători polivalenți, apar suspendări, accidentări, la un campionat așa lung cum ne aşteaptă. Rămâne de văzut ce mai putem face pe ultima sută de metri”, a încheiat Cuedan.
Meciul cu juniorii utişti se dispută de la ora 17,00.

Recomandările redacției