Pâncota-Seleuş, teatru de război politic pe banii noştri

0
366

Drumul Pâncota-Seleuş a fost mult timp un cal de bătaie pentru principalele partide politice angrenate în bătălia locală, PSD şi PNL. Ani la rând, PSD a acuzat PNL, respectiv, Consiliul Judeţean, că îşi bate joc de oamenii care îşi rup maşinile pe drumul cu pricina, iar CJA, în sarcina căruia se găsesc drumurile judeţene, a răspuns invariabil că de vină este PSD, că parlamentarii acestui partid, aflat la guvernare, nu cer bani ca să reabiliteze mult blamatul drum. Nici acum, când pe tronsonul cu pricina se lucrează, tirul acuzaţiilor nu conteneşte.

Ispravnic, pe cont propriu

În calitate de consilier judeţean PSD, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Cristian Ispravnic, a solicitat, în şedinţă a Consiliului Judeţean, alcătuirea unei comisii care verifice calitatea lucrărilor pe drumul Pâncota-Seleuş. Desigur, solicitarea a rămas  doar o “romanţă fără ecou”, iar Ispravnic a decis să ia lucrurile pe cont propriu. A adunat probe de piatră spartă folosită la lucrările de pe drumul Pâncota-Seleuş şi le-a trimis unui laborator acreditat din Bucureşti.

Piatra nu corespunde standardelor

A primit răspuns oficial, în scris, iar rezultatele le-a prezentat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă. Pe scurt, încercările privind determinarea procentului de părţi fine şi determinarea rezistenţei la sfărâmare arată că piatra folosită la lucrări nu corespunde. Mai exact, spune Ispravnic “poate fi folosită, eventual, la parcări sau drumuri forestiere, nicidecum la un drum judeţean. Ştiam de la bun început acest lucru şi tocmai din acest motiv am solicitat alcătuirea comisiei de specialitate. Domnul Bîlcea mi-a spus că lucrarea se face pe bani europeni, respectiv, pe POR, aşa că verificările le face Comisia Europeană, lucru inexact, pentru că, aşa cum ştim toţi, noi, consilierii judeţeni, lucrarea este exclusiv pe banii CJA, deci, ai cetăţenilor”.

Nu e pe bani europeni, dar…va fi?!

Vicepreşedintele CJA, Sergiu Bîlcea, spune că, deşi momentan tronsonul Pâncota-Seleuş se face pe banii CJA, aceştia vor fi recuperaţi, după ce va fi aprobat proiectul de ansamblu, adică drumul Nădab- Pâncota- Seleuş! Doamne, ajută, spunem noi, să fie cum zice vicele CJA, care susţine că proiectul este 100% eligibil, dar, chiar aşa fiind, cert este că acum, pe Pâncota-Seleuş se lucrează pe banii CJA. Iar Cristian-Ispravnic spune foarte apăsat că dacă se va lucra până la final cu piatra respectivă, drumul va fi din nou praf în circa 6 luni! Aşa că nu putem fi mulţumiţi cu declaraţia de final a lui Sergiu Bîlcea: “I-am explicat d-lui Ispravnic că atunci când va accepta comisie Primărie-CJA pentru cele două pasaje, vom accepta şi noi comisie pentru Pâncota- Seleuş“. Ce-o fi având…ştiţi dumneavoastră ce cu cine !? Ca să revenim la ceea ce spuneam la început, sunt contre politice, vocalize electorale, care, suntem convinşi, nu îi vor ajuta nici pe unii nici pe ceilalţi, în schimb ne afectează pe noi, amărâţii de contribuabili, care dăm banii pentru nimic! De fapt, îi dăm pentru ceva al naibii de concret: umplerea buzunarelor celor care ştiu să scoată bani din piatră seacă. Sau piatră spartă, în cazul de faţă.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.