Paradă cu scandal: avioanele de luptă care ar fi trebuit să brăzdeze cerul Aradului au rămas la sol din cauza unor neînțelegeri între Armată și Primărie

0
1841
  •  Parada trebuia să aibă loc în fața Palatului Administrativ.
  • Militarii au fost puși pe drumuri de Primărie.
  • Municipalitatea nu a dat Armatei avizele necesare.

Neînțelegerile dintre Primărie și Armată au împiedicat arădenii să vadă avioanele de luptă care ar fi trebuit să brăzdeze cerul Aradului duminică, cu prilejul comemorării a 77 de ani de la luptele date de elevii Școlii de Subofițeri de la Radna la Păuliș și a omagierii jertfelor eroice de atunci ale unor copilandri încă. Evenimentul din municipiu ar fi trebuit organizat în fața Palatului Administrativ, unde ar fi trebuit să aterizeze parașutiști cu drapelul național dedicat centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, însă pentru acest lucru Armata ar fi avut nevoie de aprobări venite de la Primărie. Iar birocrația și-a spus încă o dată cuvântul, iar rezultatele s-au văzut ulterior. „Au fost câteva zile urâte, în care colegii mei de la Divizia a IV-a au încercat să obțină avize pentru ca acest moment să se desfășoare în condițiile cele mai bune. Am fost plimbați dintr-o parte în alta. În cele din urmă ni s-a permis să facem ceremonia în Piața Avram Iancu. Un lu­cru trist, un lucru pe care nu ni l-am fi dorit în an centenar. Politica e politică, iar comemorarea eroilor căzuți sub dra­pelul României reprezintă cu totul altceva”, a declarat Mihai Fifor, ministrul Apărării Națio­nale.
Din fericire, ceremonia a avut totuși loc, dar la o scară mai redusă, iar demonstrațiile cu „celule aviatice” nu au mai avut loc, rămând doar la stadiul de „antrenament”, desfășurat înainte de ceremonii.

Primăria se apără

Pe de altă parte, reprezen­tanții Primăriei susțin că nu au nicio vină. Potrivit municipalității, Comisia pentru avizarea adunărilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Arad ar fi avizat favorabil organizarea şi desfăşurarea adunării publice organizate în data de 16 septembrie 2018, între orele 11.00 şi 19.00 în condiţiile solicitate de organizator, respectiv Garnizoana Arad, Centrul Militar Judeţean. „Noi, ca administraţie, nu putem schim­ba o decizie militară”, a decla­rat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.