Parcare… rulantă în buricul orașului

0
88

Una dintre marile probleme ale Aradului, nici pe departe rezolvată este și aceea a parcărilor pentru autovehicule. Desigur un fapt este foarte adevărat și, obiectivi fiind, nu putem să-l ignorăm: numărul mașinilor deținute de către cetățeni a crescut în mod exponențial de la Revoluție încoace. Uitați-vă fiecare dintre dumneavoastră la vecinii pe care-i aveți. Aproape nu există familie care să nu posede un autovehicul. În unele cazuri și, nu puține, chiar mai multe. De aceea, la acest moment ne confruntăm cu o adevărată sufocare a circulației. Iar a găsi un loc de parcare în oraș a devenit o adevărată aventură. Nu mai puțin adevărat este că nici administrația locală, de-a lungul anilor, nu a găsit soluții viabile. Nu-i vorbă, tot felul de idei, proiecte, studii de fezabilitate care nu au mai avut pe urmă vreo finalitate concretă s-au tot făcut. Și, cum se zice, fiindcă tot se apropie sezonul: porcul
s-a tăiat, s-a mâncat, iar banii s-au dus. Cam aici suntem la acest moment. Și, cel puțin până acum nu sunt semne că într-un orizont de timp apropiat s-ar găsi, de către cei abilitați să o facă soluții care să rezolve, fie și parțial această problemă. Însă, nevoia te învață. Locatarii mai multor blocuri care locuiesc în zona centrală a Aradului au găsit o soluție ingenioasă pentru parcarea mașinilor personale.
„Am convenit ca atunci când parcăm mașinile să nu le punem frâna de mână sau să le lăsăm în viteză. Astfel putem parca mai multe mașini. Când cineva este aparent blocat, nu face decât să împingă mașina vecinului câțiva metri mai încolo și să iasă în treaba sa“, spune un locatar din zonă. Noi nu facem decât să semnalăm chestiunea și să spunem: da, este o rezolvare, dar pe plan strict local, o asemenea parcare să o numim – rulantă. O soluție ingenioasă, dar la care trebuie să adere toți cei implicați. Cum e cazul în respectivul cvartal de blocuri. Însă, la nivel de municipiu soluțiile viabile se lasă (încă) așteptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.