Furtuna care a avut loc anul trecut, în septembrie, a dat mari bătăi de cap autorităților locale din Moneasa, având în vedere că parcul din stațiune a fost distrus. Ulterior însă, au început lucrările de refacere a parcului.
Zilele trecute l-am găsit pe primarul Ioan Nuțu Herbei în mijlocul muncitorilor care lucrează în parc, lucrările care se desfă­șoară aici fiind aproape finalizate. „După cum vedeți, lucra­rea va fi finalizată până la sfâr­șitul lunii, iar inaugurarea se va face pe 20 mai, când sărbătorim și Zilele Comunei Moneasa. Acum mai avem de pus gazonul pe o suprafață de 1.800 metri pătrați. O parte a fost pus, iar acum se tunde”, a declarat Ioan Nuțu Herbei.
Mai trebuie spus că până în momentul de față au fost plantați 37 de tei, care au o înălțime de șapte-opt metri, 16 catalpe și 520 de ienuperi și aproximativ 60 de tuia. „Teii pe care i-am luat din pepinieră au o vârstă de șapte ani. În ceea ce privește catalpele, trebuie spus că este vorba despre arbuști de talie mijlocie. Se vor mai planta din loc în loc în parcare, aproximativ 72 de arbuști, din fața Hotelului Parc până la Vila I. Cu privire la sursele de finanțare, trebuie menționat că am primit 500.000 de lei de la Guvern și în rest ne-am descurcat cu ajutorul banilor obținuți din pădure. Furtuna a făcut dezastru și în pădure, iar noi am valorificat masa lemnoasă. În alte condiții nu știu cum ne-am fi descurcat, având în vedere că întreaga investiție a costat undeva în jur de 900.000 de lei. E păcat însă că nu mai avem umbra de altă dată, dar ce ne dă natura, trebuie să primim”, a încheiat primarul.

Recomandările redacției