Parcul Reconcilierii 6 Oct. 2011

Parcul Reconcilierii 6 Oct. 2011

 

-prof. Horia Truţă-

Spaţiul urban desemnat de municipalitate pentru amenajarea unui Parc al Reconcilierii, este situat în apropierea Turnului de apă, la sud-vest de artera care leagă aeroportul de centrul oraşului, fiind bordat pe trei laturi cu fronturi construite, mai puţin spre vest şi în parte spre sud, unde există suficiente spaţii neamenajate.

Din punct de vedere istoric, până la mijlocul secolului al XVIII-lea, actuala suprafaţă era limitrofă spre nord şi est, ariei urbane propriu zise. Deoarece era traversată de un braţ secundar al Mureşului întreaga zonă era afectată de apele de suprafaţă. În această perioadă, efectuîndu-se lucrări de amenajare a teritoriului pentru construcţii, au fost trasate străzile cu loturi apărute spontan. Primul edificiu major ridicat în aria de influenţă a noii pieţe, a fost ctitoria berarului Thomas Jung şi anume, capela Sfântului Florian (1753). O altă clădire importantă din zonă care participa de fapt la frontul vestic al pieţei, a fost Cazarma pompierilor, un complex de cinci edificii construite în stil baroc provincial, demolată în 2005. La intersecţia străzilor Jean Calvin cu Mihai Eminescu se află Biserica Reformată (1847-1852), iar în capătul opus se înalţă Turnul de apă (1896), clădire care domină şi astăzi împrejurimile.

Ca producţie urbanistică, Attila ter, devenită succesiv, după 1920 Piaţa Impăratul Traian şi Piaţa Pompierilor, a fost realizată în intervalul 1865-1893, perioadă în care s-au construit, probabil, majoritatea clădirilor de pe conturul actual şi din apropiere cu excepţia laturii de vest, ocupată de cazarmă.  În perioada interbelică şi mai recent, alte clădiri monumentale au fost edificate în apropiere: Liceul romano-catolic, azi Csiky Gergely (1922), sediile Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale (1971) şi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (1975), Casa Jelen (1995), alături de demolarea Capelei baroce Sfântul Florian (1977). Până spre sfârşitul secolului trecut, suprafaţa delimitată în forma sa cea mai coerentă, cu fronturile anterioare menţinute în totalitate, funcţiona, ca piaţă zilnică pentru păsări, animale mici şi talcioc.

Schimbarea fundamentală a zonei s-a petrecut după 2000, ca urmare a unei convenţii dintre guvernele României şi Ungariei pentru amenajarea pe acest spaţiu a Parcului Reconcilierii Româno-Maghiare, în care Statuia Libertăţii (autor, Zalla Gyorgy, 1890) să fie reamplasată alături de Arcul de Triumf al Revoluţiei Române de la 1848 (autor, Ion Bolborea, 2005).

În continuare, preocuparea edililor, s-a îndreptat spre definirea fronturilor dinspre vest şi sud, prin demolarea unor construcţii parazite, până la Turnul de apă, lucru inutil şi nerealizat încă.

Evenimentele s-au succedat astfel:

În 2002, Primăria Arad, a eliberat autorizaţia pentru amplasarea Statuii Libertatea în Piaţa Pompierilor, decretând, în urma unor proteste publice, puternic mediatizate la vremea respectivă, înfiinţarea Parcului Reconcilierii Româno-Maghiare. Pentru aceasta, Ministerul Culturii şi Cultelor, a achiziţionat monumentul Arcul de Triumf al Revoluţiei Române de la 1848 pentru a fi amplasat în interax, de statuia Libertatea.

În consecinţă, zona aflată într-un spaţiu urban protejat, a fost schimbată fundamental, piaţa fiind lărgită spre vest, prin demolarea în întregime a vechii cazarme a pompierilor, iar spaţiul delimitat pe toate laturile prin carosabile, a fost amenajat parţial peisajer.

Conform proiectului întocmit de arh. Alexandru Sandor (1951-2013), în centrul pieţei s-a format o suprafaţă de 1710 mp, dalată cu piatră cubică din andezid. Lungimea ei fiind mică (45 m), accesul spre cele două monumente opuse, Libertatea şi Arcul de Triumf, s-a realizat în formă trapezoidală, necesară pentru mărirea perspectivei forţate. În jurul statuilor pe o rază cuprinsă între 8 – 16 m, pornesc concentric plăci din andezid tăiate dar neşlefuite, dimensiunile dalajului descrescând spre exterior. Aceste suprafeţe permit accesul spre monumente mai ales în timpul festivităţilor. Complexul urban mai integrează un luciu de apă, care leagă cele două monumente. El constă dintr-un bazin decorativ principal (16.80/ 6,80 m), iluminat subacvatic, care comunică prin rigole, cu un un bazin mai mic (4,40/1,00 m) şi un port-drapel cu trei catarge metalice (10 m) şi care, în final traversează parcul pe lăţime. Bazinul mic şi soclul celor trei catarge, este placat cu granit de culoare gri.

Parcul Reconcilierii 2008

Parcul Reconcilierii 2008

Statuile şi ochiurile de apă, sunt iluminate pe timpul nopţii cu un sistem de  reflectoare, îngropate în pardoseala de andezit sau susţinute pe stâlpi metalici ornamentali Aleile cu o lăţime de 3 m, care pleacă din axele secundare, sunt realizate din plăci de granit negru-gri, neşlefuite, iar axul principal, are un pietonal de aproape 5 m lăţime, executat din granit negru-roşu mat. Celelalte pietonale, au suprafeţe dalate cu piatră cubică,  iar în jurul monumentelor, este amenajată o zonă înierbată de formă circulară cu o rază de 8 m.

De-alungul aleilor, pe ambele laturi, au fost amplasate bănci turnate din fontă, cu şezut din lemn, creindu-se asfel o zonă de agrement şi destindere specifică parcurilor. Spaţiul liber de aproape 3000 mp a fost gazonat şi plantat cu 22 specii de arbori şi arbuşti.

Inaugurarea Parcului Reconcilierii, o ecuaţie a împăcării româno-maghiare, a avut loc în 22 august 2005, în prezenţa oficialităţilor arădene, a unor personalităţi române şi din străinătate. S-a apreciat atunci că, Aradul constitue un exemplu de convieţuire paşnică dintre români şi maghiari. 

O sumară evaluare critică a proiectului, nu poate însă să ocolească dispariţia prin demolare în 2004,  a vechii clădiri a pompierilor, obiectiv de patrimoniu cultural al Aradului, alături de supradimensionarea spaţiului public, nesusţinut arhitectural de fronturi adecvate ca mărime şi continuitate. De aceea, încă se urmăreşte, ca fronturile din spre est şi sud să fie redefinite printr-o operaţiune arhitecturală adecvată. În consecinţă, se doreşte demolarea construcţiilor parazite din zonă, până la strada Ceaikovschi, respectiv Turnul de apă şi prelucrarea decorativă a spaţiului rezultat, astfel încât Parcul Reconcilierii româno-maghiare să devină un important obiectiv turistic care să susţină, prin argumentele artistice, emoţionale ale celor două monumente, doctrina generoasă pe care o exprimă numele său.

Fiecare din cele două monumente luat separat este valoros din punct de vedere estetic şi ideatic. Ele abundă în mesaje, exprimate prin informaţii directe, alegorii, simboluri, care manevrate prin interpretare, pot constitui o excelentă formă de propagandă.  Dar se pune întrebarea, dacă aceste lucrări de artă aşezate împreună, înt-un ansambu urban unitar conţin suportul ideatic necesar susţinerii ideii de Reconciliere româno-maghiară, adică, dacă spectatorii, cei cărora le sânt destinate, privindu-le, pot descifra acest generos mesaj. Şi se mai pune întrabarea: în ce măsură relaţia dintre ele este una firească şi în armonie cu ambientul urban.

Considerăm că trecătorul obisnuit sau turistul ajuns în zonă, întâmplator sau chiar avizat, nu pricepe nimic. Nici măcar nu-i poate trece prin minte faptul ca este vorba de o împăcare intre două naţiuni care vor să uite vicisitudinile istoriei. In al doilea rând Monumentul Libertatii, a fost conceput si realizat, în stil clasic, pentru a decora, el singur o piaţă fiind o grupare statuară radiantă. El oferă un aspect remarcabil din orice parte ar fi privit creând astfel un interesant spectacol, uşor de descriptivat. Arcul de triumf in schimb, este un monument suprarealist destinat spaţiilor modene, în special căilor de circulaţie, străzii. El s-a născut din stilizarea vechii porţi de cetate ca un simbol al primirii comandanţilor militari şi oştirilor întoarse victorioase din războaie. Prin acest simbol el devine o expresie monumentală de glorificare ce convine oricărui timp.

Din punct de vedere artistic, obiectivul fiind realizat printr-o decizie politică, formulată ca urmare a unui compromis social, este un eşec. Au fost alăturate, pe un spaţiu inadecvat două monumente: Libertatea şi Arcul de Triumf, realizate la distanţă de un secol unul de celălalt, din materiale diferite, stiluri şi autori diferiţi. Singurul lor punct comun, este tematica, preluată nuanţat din evenimentele politice ale anului 1848. Este un lucru ştiut, că dacă în decorarea statuară a unui oraş, se aşează în vecinătate, creaţii artistice complet deosebite ideatic, consistenţă, viziune artistică manieră şi dimensiuni, este clar că nu gustul, priceperea, sau profesionismul a decis ci orgoliul şi politica de compromis în mânuirea propagandei. Chiar dacă lucrările, luate separat, sunt valoroase şi justificate, aşezate împreună, pentru estetica urbană, ele sunt neizbutite.

De aceea, considerăm, că aşa cum a fost realizat, Parcul Reconcilierii din Arad, nu este în măsură să susţină şi să convingă, prin mijloace artistice, emoţionale şi o argumentare subtilă doctrina pe care o exprimă prin numele său, o ideie generoasă promovată, după Conferinţele de pace de la Haga (1899, 1907), Declaraţia lui Robert Schumann (1950) sau Proiectul Pan-European al lui Jean Monet (1950).

Extinderea spre Turnul de apă, va dezechilibra şi mai mult, precara coerenţă arhitecturală a pieţei, demolările şi prelucrările preconizate, nefiind de natură să repare marea gafă săvârşită prin amenajarea neinspirată a zonei, ci să o vătămeze şi mai mult.

De asemenea, considerăm, că ideea politică şi de propagandă, nu a fost dusă până la capăt atâta timp cât, după atâţia ani, nu a fost (măcar) consacrată în calendarul cultural local, o Zi a Reconcilierii, care să fie însuşită şi cinstită deopotrivă de români şi maghiari, pentru ca zona să nu mai fie percepută ca un Spaţiu al Discordiei ci unul al Prieteniei şi Înţelegerii.

 

  • A.Pop spune:

    Si ce alternativa se propune ? De ce nu se executa niste machete cu propuneri, care sa fie expuse public (ex. Sala Clio), ca sa se poata selecta o alta varianta. oricum ruinele actuale dintre piata si Politie trebuie urgent demolate.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției