Marți, 28.11.2017, s-au împlinit 28 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Arsenie Boca. Cu acest prilej, mii de cre­dincioși din toate colțurile țării au fost prezenți la Mănăstirea Prislop unde au participat la Sfânta Liturghie și la Parastasul săvârșit la mormântul „sfântului Ardealului”. Părintele Arsenie a fost dăruit cu înțelepciune, care este primul dar al Duhului Sfânt. Dar nu este vorba pur și simplu des­pre înțelepciunea umană, care este rod al cunoașterii și al experienței, ci înțelepciunea este tocmai harul de a putea vedea orice lucru cu ochii lui Dumnezeu. Este pur și simplu binecuvântarea de a vedea lumea, a vedea situațiile, conjuncturile, problemele, totul, cu ochii lui Dumnezeu. Aceasta este înțelepciunea de care Părintele s-a bucurat în viață! Uneori noi vedem lucrurile după plăcerea noastră sau după situația inimii noastre, cu iubire sau cu ură, cu invidie… Nu, acesta nu este ochiul lui Dumnezeu. Înțelep­ciunea este ceea ce face Duhul Sfânt în noi pentru ca noi să vedem toate lucrurile cu ochii lui Dumnezeu. Acesta este darul înțelepciunii. Și desigur acest dar în viața Părintelui a derivat din comuniunea sa cu Dumnezeu, din raportul profund pe care el l-a avut cu Dumnezeu, din raportul său cu iubirea lui Dumnezeu Tatăl. Și Duhul Sfânt, atunci când avem acest raport, ne dă darul înțelepciunii. Când suntem în comuniune cu Domnul, Duhul Sfânt este ca și cum ar transfigura ini­ma noastră și ar face-o să per­ceapă toată căldura Sa și pre­dilecția Sa. Așadar Duhul Sfânt l-a făcut pe Părintele Arsenie un „înțelept”. Însă, aceasta nu în sensul că a avut un răspuns pentru orice lucru, că știe tot, ci în sensul că „a știut” despre Dumnezeu, a știut cum lucrează Dumnezeu, a cunoscut când un lucru este al lui Dumnezeu și când nu este al lui Dumnezeu. Părintele Arsenie a avut această înțelepciune pe care Dumnezeu o dă inimilor noastre. Inima Părintelui Arsenie în acest sens a avut dulceața, gustul și savoarea lui Dumnezeu. Și cât de important este ca în comunitățile noastre de astăzi să fie astfel de creștini! Totul în ei vorbește despre Dumnezeu și devine un semn frumos și viu al prezenței Sale și al iubirii Sale. Și acesta este un lucru pe care nu îl putem improviza, pe care nu ni-l putem procura de la noi înșine: este un dar pe care Dumnezeu îl oferă celor care devin ascultători față de Duhul Sfânt. Noi îl avem înlăuntrul nostru, în inima noastră, pe Duhul Sfânt; putem să îl ascultăm, putem să nu îl ascultăm. Dacă noi îl ascultăm pe Duhul Sfânt, El ne învață această cale a înțelepciunii, ne dăruiește înțelepciunea care înseamnă a vedea cu ochii lui Dumnezeu, a auzi cu urechile lui Dumnezeu, a iubi cu inima lui Dumnezeu, a judeca lucrurile cu judecata lui Dumnezeu. Aceasta este înțelepciunea pe care ne-o dăruiește   Du­hul Sfânt celor vrednici, ase­menea Părintelui Arsenie, și noi toți putem să o avem. Pentru aceasta trebuie să îi cerem Domnului ca să ni-l dea pe Duhul Sfânt și să ne dea darul înțelepciunii, al acelei înțelepciuni a lui Dumnezeu care ne învață să privim cu ochii lui Dumnezeu, să simțim cu inima lui Dumnezeu, să vorbim cu cuvintele lui Dumnezeu. Și astfel, cu această înțelepciune, să mergem înainte în viață, ase­menea Părintelui Arsenie, și să construim familia, să edificăm Biserica cea vie a lui Dumnezeu, și cu toții să ne sfințim. Să cerem astăzi și mâine harul înțelepciunii. Și să o cerem Maicii Domnului, care este Scaunul înțelepciunii, al acestui dar: fie ca Născătoarea de Dumnezeu să ne dea acest har.
Arhim. Teofan Mada

Recomandările redacției