Parlamentarii vor vota online pentru aprobarea stării de urgență

0
80

Deputaţii şi senatorii vor vota joi, la plenul reunit al Parlamentului, printr-o aplicaţie informatică ce presupune accesarea unei adrese web şi acţionarea butonului de pe ecran corespunzător opţiunii de vot, iar dezbaterile vor avea loc prin sistemul de teleconferinţă. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, luni, procedura privind desfăşurarea şedinţei de plen comun pentru votul de joi. Potrivit acestei proceduri, şedinţa este transmisă prin streaming live pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor.
Preşedinţii celor două Camere vor fi prezenţi în sala de plen.
„Exercitarea votului pentru ordinea de zi, programul de lucru, votul pe articole, votul final se va desfăşura după următoarea procedură: votul deputaţilor şi senatorilor se exercită printr-o aplicaţie informatică realizată de departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care presupune, în principal, accesarea unei adrese web şi acţionarea butonului de pe ecran corespunzător opţiunii de vot. Accesul la pagina web respectivă este securizat prin user şi parolă, care vor fi comunicate fiecărui parlamentar prin SMS. Rezultatul votului va fi afişat imediat pe ecranul dispozitivului electronic de pe care este urmărit streaming-ul. Dezbaterile şi intervenţiile vor fi realizate prin sistemul de teleconferinţă audio, prin grija departamentelor de specialitate ale Camerei Deputaţilor“, se arată în document.
Conducerea Parlamentului a decis ca joi, la ora 12,00, să se dea votul în plenul reunit pe decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la starea de urgenţă în România.
Toate detaliile necesare realizării acestei proceduri vor fi comunicate în timp util tuturor membrilor Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.