Partidul ALDE şi-a tăiat singur craca de sub picioare

1
33

La timpul când doar se punea problema ieşirii ALDE de la guvernare, am scris despre riscurile la care se supune acest partid, insistând în special pe pierderea armatei din teritoriu, cea chemată să lupte cu toate forţele şi mijloacele la următoarele alegeri. Deasemenea, am scris că ALDE ar putea, teoretic, să câştige un pic din punct de vedere politic prin disocierea de PSD. Nu am luat, însă, în calcul unele evenimente imprevizibile, care ar putea să afecteze grav ALDE, aşa cum s-a întâmplat acum. Concret, aproape 4.200 de angajați din Ministerul Mediului și agențiile care țin de această instituție, precum și aproximativ 200 de angajați de la Energie nu și-au primit, marți, salariile, pentru simplul motiv că, în urma demisiilor celor doi miniştri ALDE, nu are cine să semneze! Cum Iohannis a respins numirea interimarilor, situaţia se poate prelungi până nu se ştie când! Mai grav este că, peste câteva zile, când expiră interimatul lui Fifor, la fel vor păţi şi angajaţii din Ministerul de Interne. Iar atunci, chiar va fi bai!
Punctul forte al Guvernului PSD a fost până acum creşterea salariilor şi acordarea lor la timp. Or, în situaţia în care zeci de mii de oameni vor rămâne fără salarii, fără să-şi poată plăti cheltuielile, ratele la bănci şi alte angarale, este lesne de imaginat cum vor reacţiona! Or, să ostilizezi zeci de mii de angajaţi împotriva ta, mai ales că vorbim despre poliţişti, în preajma unui scrutin, este sinucidere curată. PSD-iştii dau din colţ în colţ, încercând să arunce vina pe Iohannis, care refuză să semneze numirea interimarilor. Se prea poate ca unii să se înfurie pe Iohannis, dar, cu certitudine, înjurăturile vor merge în majoritate spre guvern. Şi nu vorbim doar despre angajaţii afectaţi, ci despre electorat în general, care va vedea că guvernul nu mai este capabil să conducă şi să-şi facă datoria.
Totodată, însă, acuzele se vor îndrepta şi spre ALDE, care a dezertat, ieşind de la guvernare, fără să se gândească la consecinţe. Nu doar acuzele electoratului, ci, mai ales, ale unei părţi consistente a membrilor de partid, miniştrilor, secretarilor de stat, oamenilor din teritoriu cu funcţii la instituţiile deconcentrate. Deja ALDE a suferit pierderi serioase, foşti miniştri şi secretari de stat părăsindu-l pe Tăriceanu şi trecând de partea lui Dăncilă. Iar din cauza încăpăţânării de a-l exclude pe Meleşcanu, pentru că a acceptat funcţia de preşedinte al Senatului, pierderile vor creşte. Faptul că, prin excluderea lui Meleşcanu, ALDE rămâne fără grup la Senat, înrăutăţeşte şi mai mult situaţia, iar la ora alegerilor locale de anul viitor partidul va obţine un scor mai slab decât ar fi obţinut în condiţiile rămânerii la guvernare. Nu ştiu când va fi Delegaţia Permanentă care va vota excluderile anunţate, inclusiv a lui Meleşcanu, dar nu exclud ca aceasta să voteze împotrivă, în semn de revoltă faţă de ieşirea de la guvernare, dictată de către Tăriceanu. Revenind la situaţia de faţă, aştept cu mare interes să văd dacă nu cumva Iohannis se va erija în salvatorul angajaţilor, mai ales a celor de la Interne, semnând numirea interimarilor. 

1 COMENTARIU

  1. Ieșirea ALDE de la guvernare a fost răspunsul lui Tăriceanu la nenominalizarea lui ca și candidat la funcția de președinte al României din partea alianței PSD-ALDE. Deci, o ambiție personală va duce partidul la pierzanie. Liberalismul românesc a murit de mult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.