Partidul Rusia Unită, care îl sprijină pe preşedintele Vladimir Putin şi care se află la putere, a pierdut un număr mare de mandate în consiliul local din Moscova, a relatat luni agenţia de ştiri RIA, sugerând că strategia de vot promovată de oponenţi ar fi dat rezultate, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Alegerile de duminică au fost unul dintre cele mai atent monitorizate scrutine din ultimii ani după ce excluderea multor candidaţi de opoziţie a declanşat cele mai ample proteste din capitala Rusiei din ultimul deceniu. Deşi local, scrutinul de la Moscova a fost prezentat de proeminentul politician de opoziţie Aleksei Navalnîi şi de aliaţii săi ca o oportunitate pentru o consolidare în faţa partidului Rusia Unită înaintea alegerilor parlamentare naţionale din 2021. Protestele au izbucnit la mijlocul lunii iulie după ce Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze un număr mare de candidaţi ai opoziţiei, spunând că aceştia nu au reuşit să adune suficiente semnături de la susţinători reali. Candidaţii excluşi, printre care şi aliaţi ai lui Navalnîi, au denunţat acţiunea, spunând că este un truc folosit pentru a-i opri să câştige locuri în consiliul local din Moscova. Navalnîi şi-a îndemnat susţinătorii să voteze tactic în întreaga Rusia pentru candidatul cu cele mai mari şanse de a învinge Rusia Unită. Candidaţii de la Moscova ai Rusiei Unite s-au promovat ca independenţi, într-o aparentă încercare de a se distanţa de partid, a cărui popularitate este la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 10 ani. Rezultatele aproape complete citate de agenţia de ştiri RIA sugerează că Rusia Unită a pierdut aproape o treime din mandatele pe care le deţinea până acum. Conform RIA, Rusia Unită ar urma să controleze 26 din cele 45 de locuri din consiliul local din Moscova, suficiente pentru a-şi menţine majoritatea.

Recomandările redacției