Patru arădeni au participat la un maraton la Antwerp în memoria victimelor din Boston

0
109

maratonSolidaritatea umană şi-a demonstrat încă o dată forţa. Peste 34.500 de alergători au luat startul la cea de-a 28-a ediţie a maratonului de la Antwerp (Belgia), în aplauzele miilor de spectatori. Evenimentul s-a bucurat de prezența primarului din Antwerp – Bart De Wever – şi a ministrului flamand Kris Peeters.
Printre alergători s-au numărat şi patru arădeni, care au luat startul în această competiţie: Laurenţiu Gavra – 42 kilometri, Raluca Creţu – cinci kilometri, Alexandra Nădăban – cinci kilometri şi Oana Moldovean – cinci kilometri. „Recordul personal la maratonul din Antwerp înseamnă, pe lângă efortul care stă în spatele rezultatului și sprijinul moral al apropiaților care mă susțin să cred într-un ideal aparte. Observ că de la un an la altul sporturile de masă devin tot mai populare în România, motiv pentru care nu doresc ca cifrele să mă singularizeze, ci să întărească ideea că posibilul nu are limite”, ne spune Laurențiu Gavra.
Laurențiu Gavra a parcurs cei 42 de kilometri în 3h, 11min, în timp ce ceilalţi arădeni înscrişi au parcurs traseul de cinci kilometri în 30 de minute.
Europarlamentarul Iosif Matula apreciază efortul celor patru arădeni care au ales să alerge la maratonul din Belgia. „Trei din cei patru arădeni sunt membri ai cabinetului europarlamentar din Bruxelles, iar cea de-a patra, Alexan­dra, este originară din Chişineu-Criş. Îi felicit pentru că au urmat exemplul lui Laurenţiu și au înţeles rolul sportului de masă. Cred că simbolul singurătăţii, alergătorul de cursă lungă, se transformă încet-încet într-un simbol al unităţii, al solidarității faţă de unele evenimente, cum au fost atentatele de la maratonul din Boston”, a declarat europarlamentarul Iosif Matula.
De asemenea, Iosif Matula îşi exprimă speranţa că aceeaşi echipă, se va alinia – „dacă timpul le va permite” – şi la startul crosului din Arad, aflat la cea de a treia ediție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.