Patru persoane, prinse în timp ce se pregăteau să vâneze ilegal

0
236

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, ieri, în data de 18 februarie 2020,  o acțiune pe raza localităților Avram Iancu, Vârfurile și Măgulicea. Toate acestea s-au întâmplat pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind regimul armelor și munițiilor și vânătoarea.
Așa cum era și de așteptat, s-au găsit persoane care erau în ilegalitate. Astfel, în jurul orei 22.30, pe un fond de vânătoare din zonă a fost depistat un autoturism de teren. Acesta era plin, polițiștii găsind în interiorul autoturismului patru bărbați. Odată legitimați, aceștia aveau vârste cuprinse între 34 – 44 de ani. Intențiile lor nu erau acelea de a sta puțin în aer liber, ci de a desfășura activități de braconaj.

Exact în momentul în care polițiștii i-au văzut și au început să se îndrepte spre ei, cei patru începeau să se pregătească pentru vânătoare.  Unul dintre aceștia lumina câmpurile din împrejurimi cu un proiector, pentru căutarea vânatului, iar asupra unui alt bărbat din cei 4 a fost găsită o armă de vânătoare calibru 223 și 5 cartușe cu capse nepercutate, de același calibru.


În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că niciunul dintre cei în cauză nu deținea autorizație de vânătoare, și cu toate acestea au decis să iasă la vânat și să captureze cât se poate de multe animale. Pentru toate, cei patru s-au ales rapid cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.