lemnUn control al jandarmilor pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale s-a încheiat cu dosare penale pentru mai multe persoane. Pe timpul controlului, ce a avut loc în zona comunei Gurahonţ, au fost depistate în flagrant patru persoane, în timp ce tăiau şi fasonau arbori dintr-o pădure din zona Valea Mare. La faţa locului au fost găsiţi opt arbori tăiaţi, din specia salcâm, care nu erau marcaţi conform normelor în vigoare.
„Jandarmi din Grupa de Supraveghere şi Ordine Publică Sebiş, în cooperare cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Oradea – Biroul Arad au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale şi a furturilor de arbori. Celor patru persoane, având vârsta între 20 şi 36 de ani, cu domiciliul în comuna Gurahonţ, le-au fost întocmite actele premergătoare înce­- perii urmăririi penale fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de ar­- bori şi furt de arbori”, a precizat maior Emilia Fînaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.
În plus, un motofierăstrău şi două securi găsite asupra persoanelor au fost ridicate în vederea confiscării iar lemnul tăiat a fost, de asemenea, ridicat în vederea confiscării şi predat în custodie Ocolului Silvic Gurahonţ, până la finalizarea cerce­tă- rilor.

Recomandările redacției