piros sebisȘicanele amicale n-au lipsit din confruntarea de la Pâncota. Iosif Retter, primarul Pâncotei, i-a oferit lui Gheorghe Feieș pâine și țuică solicitate înainte de meci, dar, în loc de sare, i-a pregătit niște scobitori. „La Pâncota nu avem sare!”, a fost mesajul de la un primar microbist către oaspetele său. Feieș a primit darul, apoi a urmărit meciul de lângă omologul său. Nu-i greu de ghicit că, la final, omul numărul unu de la Național Sebiș nu ar mai fi avut vreun motiv de veselie, dar cei de la Pâncota au ținut să-l consoleze. „Ar fi inutil să fie supărat pe noi, am și luat legătura cu el după meci, mi-a comunicat că e supărat pe echipa lui, pentru cum a jucat. El este un cavaler, așa cum a dat dovadă de fiecare dată. Rivalitatea noastră e doar sportivă, noi vom rămâne prieteni, un meci nu strică o prietenie”, i-a transmis Pavel Piroș, președintele Șoi­milor.
Conducătorul Pâncotei le-a oferit jucătorilor prima de joc la cald și s-a arătat fericit după frumosul succes. „Am reușit să marcăm în prima repriză, ceea ce ne-a dat mare încredere. Scorul e conform cu realitatea, având în vedere și ocaziile ratate din poziție de singur cu portarul de Burian și Huțanu. Am obținut ceea ce ne-am dorit, îmi felicit jucătorii și conducerea tehnică și sper ca la următorul meci să ne prezentăm măcar la acest nivel, să avem rezultate bune. Salariile sunt la zi, la fel și primele, nu sunt probleme în vestiar, se vede și în clasament”, a punctat Piroș, încântat de arbitrajul Teodorei Albon, „o doamnă pe care o felicit pentru cum a dus la bun sfârșit meciul, în ciuda faptului că se auzea prin tribune că ar ține cu Pâncota. A fost echidistantă, își merită locul în Liga I”.
Atacă podiumul
Șoimii își bagă în cont 3 puncte vinerea viitoare fără să simtă fiorul unui meci oficial, pentru că următoarea adversară, FCM Turda, tocmai s-a retras din campionat. Urmează un nou derby arădean, la Pîncota, cu Europa Chișineu Criș, apoi alb-negrii se pregătesc pentru marele duel cu Hunedoara.
Așteaptă Macedonia!
Pe lângă parcursul Șoimilor, pâncotanii se gândesc la evenimentul de marcă pe care-l găzduiesc luna viitoare. Pe cocheta arenă din orașul arădean vine echipa națională de juniori U18 a României, care dispută un meci amical cu Macedonia. „Așteptăm toți suporterii echipei naționale la meci! Noi, ca și gazde, trebuie să ne ridicăm la cel mai înalt nivel, am discutat cu primarul Retter și vom face toate eforturile pentru asta”, a încheiat Pavel Piroș.

Recomandările redacției