Univ Goldiş ICIM a încheiat aventura în Cupa României şi acum fetele profesoarei Ildiko Prisăcariu puțină pauză în LNBF. Au încheiat sezonul regulat pe 5 şi aşteaptă CSM Târgovişte în playoff. Tinerele baschetbaliste arădene s-au trezit peste noapte în postura de a juca şi în prima ligă şi CEWL, pe lângă liga secundă şi CN U16.
„Am făcut un memoriu la Federaţie, prin care am solicitat să nu mai participăm în Liga I, în care am fost obligaţi să jucăm în prima fază. Din păcate nu ni s-a acceptat cererea, iar aceste fete au trebuit să joace şi în Liga Naţională şi în Liga I şi în Cupa României, dar și în Campionatul Naţional al categoriei lor de vârstă, U16. Vă daţi seama că ele sunt şi eleve, iar participarea lor în atâtea întreceri este una foarte dificilă. Au avut peste 12 meciuri pe lună. Asta este situaţia, încercăm să mergem mai departe, să nu ne desfiinţăm. Pentru că dacă situaţia se va îmbunătăţi, să avem continuitate şi să putem fi activi dacă vom reveni la performanţă”, spune profesorul Dan Moraru, consilierul tehnic al Univ Goldiş ICIM Arad.

Recomandările redacției