nervi_stresEste una dintre cele mai neplăcute senzaţii să afli că bărbatul pe care îl iubeşti ţi-a înşelat încrederea, dacă ai ghinionul să treci prin asta. Totuşi, i se poate întâmpla oricui şi nu pentru că tu nu eşti destul de bună, ci motivele poate că nici nu ţin neapărat de tine. Asupra cui îţi îndrepţi sentimentele negative când afli că el te-a înşelat?
De multe ori, din cauza nervilor şi a sentimentelor rănite, foarte multe femei preferă să se răzbune pe „amantele” iubiţilor lor, lăsându-i pe ei deoparte, ca şi cum nu ar fi măcar puţin vinovaţi de propriile acte. Ar trebui să iei în considerare şi următoarele idei, atât pentru sănătatea ta emoţională, cât şi pentru cea fizică:

Urăşte-o pe „cealaltă femeie”, dar nu mai mult de o zi

Nu este raţional şi poate nici corect, însă tocmai ai aflat că bărbatul din inima ta ţi-a fost infidel. În ziua aceea dă-ţi voie să fii nervoasă, sa fii supărată, să plângi, să ţipi, să te închizi în casă. Dă-ţi voie să fii pasiv-agresivă, dă-ţi voie s-o vorbeşti de rău cu prietenele tale – sau să faci orice te ajută pe tine să te răcoreşti – însă nu mai mult de o zi.

Imaginează-ţi că te răzbuni

Dar nu uita să păstrezi răzbunarea – oricât de violentă, de crudă, de sângeroasă – doar la nivelul imaginaţiei tale. Nu o vorbi de rău pe site-uri de socializare, nu o urmări seara când iese de la serviciu şi nu o lua la palme în plină stradă…

Sursa: Unica.ro

Recomandările redacției