Pe ruinele gintei latine

0
128

În primăvara anului 1903, Ioan Russu-Şirianu, prim-redactorul tribuniştilor arădeni  participă la „Congresul latin” de la Roma, făcând parte dintr-o puternică delegaţie de intelectuali – coordonată de către profesorul universitar Grigore Tocilescu – care reunea două sute de universitari, jurnalişti şi oameni de cultură din tot spaţiul etnic românesc. Implicarea lui Ioan Russu-Şirianu în această manifestare culturală pan-latinistă nu era una întâmplătoare, ci venea în continuarea unor acţiuni puternic mediatizate de către publicaţia arădeană în urmă cu un an, când studenţii români de la Universitatea din Budapesta refuză să participe la Congresul Internaţional Studenţesc – care era preconizat, iniţial, a se desfăşura la Budapesta – alături de delegaţia studenţilor maghiari, preferând să se alăture Asociaţiei „Corda Fratres”, care-i reunea pe toţi studenţii nemaghiari de la universitatea budapestană. Octavian Goga, Ioan Lupaş şi Vasile Moisil, reprezentanţii studenţilor români de la Budapesta, vor susţine iniţiativa Asociaţiei „Corda Fratres” de a se organiza un congres internaţional studenţesc la Roma, în pofida ameninţării cu sistarea burselor pentru „studenţii rebeli cu buze valahe”, venită din partea conducerii Universităţii. Până la urmă, studenţii europeni se vor întâlni la Veneţia, loc în care Universitatea budapestană va refuza să-şi trimită reprezentanţi. Congresul latin avea să se deschidă la 15 aprilie 1903 în sala mică a Capitoliului, în prezenţa primarului Cetăţii Eterne, prinţul de Colonna, a Ministrului Cultelor şi a numeroşi delegaţi italieni, francezi, spanioli, portughezi şi români. Atmosfera era una emoţionantă, astfel că Ioan Russu-Şirianu avea să relateze: „Am avut multe emoţii în viaţă. Dar mai înduioşătoare şi în acelaş timp mai înălţătoare, n’am simţit. Întâiu pentru-că nici o altă naţie, nici chiar Italienii, n’a fost mai bine represintată la acest congres, ceea-ce arată că nici un alt popor de seminţie romană n’are mai viu în suflet conscienţa latinităţii sale, – ear a doua, pentru-că numai mângăiere poţi simţi când te vezi alături de neamuri mari, tu, cel mai oropsit şi mai mic dintre neamurile latine”.
S-a scurs, de la această reuniune a gintei latine din Europa, mai bine de o sută de ani şi s-au întâmplat două Războaie Mondiale. Cu toate acestea, latinii din Europa sunt mai divizaţi ca niciodată. Nici măcar limba nu mai este una de circulaţie continentală, latina pierzând monopolul expresiei catolice, iar franceza fiind surclasată de către limba engleză în ceea ce priveşte uzul diplomatic. Ginta latină, întemeietoarea incontestabilă a culturii şi civilizaţiei europene, a pierdut conducerea afacerilor continentale în favoarea „gintei anglo-saxone” – dacă ter­menul nu este unul prea găunos. Şi nu se întrevede nici măcar perspectiva unei reconcilieri inter-latine europene, în care Spania şi Portugalia să mai renunţe la ifosele extensiei sud-americane, Franţa să-şi mai diminueze din „imperialismul” nord-african, iar Italia să redevină leagănul gintei latine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.