A furat două chiuvete din inox

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un bărbat care a fost depistat în flagrant în timp ce sustrăgea două chiuvete. În comunicat se arată că „poliţiştii cercetează un bărbat, de 57 de ani din Arad, care a fost depistat în flagrant în timp ce sustrăgea două chiuvete din inox dintr-un bloc de pe strada Tarafului din municipiu“.

Pe numele bărbatului care a fost prins în timp ce fura chiuvetele, au fost întocmite acte premergătoare sub acuzația săvârșirii infracțiunii de furt.(A.L)

FOTO: Bărbat, prins în flagrant în timpul furtului

 

Poliţiştii rutieri în acţiune

În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile găsite de polițiști, s-au aplicat 308 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 180.000 de lei.

În comunicat se arată că dintre acestea, 150 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 158 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 18 permise de conducere şi 12 certificate de înmatriculare. (A.L)

FOTO: 308 sancțiuni contravenționale și reținerea a 18 permise de conducere și 12 certificate de înmatriculare, aplicate de polițiștii rutieri

 

Bărbat depistat în trafic sub influența alcoolului

Polițiștii orașului Ineu au depistat joi în trafic, un bărbat care conducea sub influența alcoolului.

Polițiștii au localizat bărbatul, în vârstă de 50 de ani, pe DJ79A, între localitățile Bocsig și Ineu, în timp ce conducea un autotorism având o alcoolemie de 0,99mg./l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, polițiștii au dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.(A.L.)

FOTO: Bărbatul era din Ineu

Recomandările redacției