Cercetat pentru furtul unui telefon mobil

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr, bănuit de furtul unui telefon mobil. În urman cercetărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul, de 26 de ani, din Arad, în timp ce se deplasa pe strada I.C. Brătianu din municipiu, profitând de neatenția victimei, i-ar fi sustras din mână telefonul mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.500 de lei. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Au condus autovehicule neînmatriculate

Polițiștii rutieri au depistat luni, în trafic, doi bărbați care conduceau autovehicule neînmatriculate. Astfel, polițiștii au depistat în trafic, pe raza localității Bocsig, un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii expirate din luna mai a a.c., iar pe Calea Aurel Vlaicu din  municipiu, un alt bărbat, de aceeași vârstă, care conducea o autoutilitară având numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din 14 octombrie a.c.. Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

               

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 56.000 lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 168 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 56.000 de lei. Dintre acestea, 45 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 123 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 11 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției