Bistrițean cu alcoolemie de peste 1,30,  la Macea

Polițiștii orașului Curtici au depistat în trafic, un bistrițean care conducea sub influența alcoolului. Polițiștii au depistat pe DJ707 B, pe raza localității Macea, un tânăr de 26 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit totodată un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

               

Au condus fără permis

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, doi bărbați care au condus fără permis. Polițiștii au depistat marţi pe DN7, pe raza localității Conop, un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un moped fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar pe raza localității Andrei Șaguna, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară fără a deține permis de conducere. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, fără a deține permis de conducere.

 

Cercetată pentru furt

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant, o femeie care fura dintr-un supermarket. Polițiștii cercetează o femeie de 28 de ani, din Nădlac, care a fost depistată în flagrant, în timp ce sustrăgea dintr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine din municipiu, produse în valoare de aproximativ 113 lei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele femeii fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi de 79.000 de lei. Oamenii legii au efectuat mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 208 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 79.000 de lei. Dintre acestea, 75 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 133 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 18 permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției