Unui bărbat i s-a făcut rău și a leșinat în centrul municipiului
Temperaturile mari fac victime în rândul arădenilor. Unui bărbat în vârstă i s-a făcut rău și a leșinat în zona Teatru. Trecătorii s-au alarmat și i-au acordat primul ajutor, până la sosirea unui echipaj SMURD, solicitat prin 112, care i-a oferit îngrijiri medicale și a reușit să-l stabilizeze. Autoritățile avertizează asupra pericolului expunerii la temperaturi mari, mai ales persoanele în vârstă sau cele cu probleme de sănătate.
A deținut fără drept o armă de tir sportiv
Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat care deținea fără drept la domiciliu-i o armă. Polițiștii au depistat, pe raza localității Vinga, la domiciliul unui bărbat de 51 de ani, o armă de tir sportiv cu aer comprimat, în urma verificărilor efectuate constatându-se că cel în cauză deținea permisul de armă expirat. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nedepunerea armei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.
Sibian depistat fără permis și cu o alcoolemie de 1,10 mg/l
Polițiștii Secției nr.9 rurale Sebiș au depistat în trafic, un bărbat care conducea fără permis și sub influența alcoolului. Polițiștii au depistat luni, pe DN79 A, pe raza localității Buteni, un bărbat de 44 de ani, din județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având o alcoolemie de numai 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este cercetat de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis.