Încarcerat în penitenciar pentru infracțiuni rutiere
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu cei ai postului de poliție Vârfurile au pus miercuri în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Mandatul a fost emis de magistrații Judecătoriei Brad, pe numele unui bărbat de 27 de ani, din Vârfurile, care are de ispășit o pedeapsă de 3 ani și 4 luni cu închisoarea, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Arad. (C.G.)
A condus un autoturism neînmatriculat
Polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat care conducea un auto neînmatriculat. Polițiștii au depistat miercuri, pe strada Gheorghe Popa de Teiuș din municipiu, un bărbat de 68 de ani, în timp ce conducea un autoturism având valabilitatea numerelor de înmatriculare provi-­ zorii expirată din luna iulie a a.c.. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat. (C.G.)
Șoferi amendați
În doar 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 107.000 de lei. Oamenii legii au efectuat atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 138 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 107.000 de lei. Dintre acestea, 40 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 98  pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere, 8 certificate de înmatri­culare. (C.G.)

Recomandările redacției