Dosar penal în cazul câinelui ucis

În cursul zilei de marți, o cățelușă din rasa labrador a fost omorâtă în Aradul Nou. Ea a fost străpunsă, cel mai probabil cu o furcă, cadavrul prezentând înțepături în zona cefei și a gâtului. Trupul fără suflare a fost găsit de proprietară în curtea vecinului, ea sesizând imediat Poliția. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în cauză, s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, infracțiune prevăzută de Legea 205/2004, privind protecția animalelor. În vederea clarificării împrejurărilor care au dus la decesul câinelui, este așteptat raportul medico-legal.

 

Exercițiul „Seism 2017

Un exercițiu cu forțe în teren, intitulat „Seism 2017″ a fost desfășurat de cadrele ISU Arad. În cadrul exercițiului a fost testată capacitatea de răspuns a ISUJ Arad și a celorlalte forțe din cadrul CJSU în cazul unui seism. Scenariul exercițiului a simulat producerea unor situații de urgență în localitățile Arad, Pâncota, Lipova. Echipajele din teren au acționat pentru evacuarea persoanelor, salvarea victimelor, stingerea incendiilor, acordare prim ajutor medical.

 

Lemne fără acte de proveniență, la Bocsig

Polițiștii Posturilor de poliție Bocsig și Bîrsa au depistat, miercuri, un bărbat care transporta lemne fără a deține documente legale. Polițiștii au depistat, pe raza localității Bocsig, un bărbat de 58 de ani, din Sebiș, în timp ce transporta cu tractor în cuplu cu semiremorcă 3 metri cubi material lemnos, specia cer, fără a deține documete legale. Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată, bărbatul fiind sacționat contravențional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Recomandările redacției