A furat un telefon mobil
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat bănuit de furtul unui telefon mobil. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în data de 15 februarie a.c., bărbatul de 51 de ani, din Lipova, în timp ce se afla într-un magazin alimentar de pe strada Școalei din municipiu, profitând de neatenția persoanei vătămate, din poșetă, i-ar fi sustras acesteia telefonul mobil. De menționat că, pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracți­unii de furt.                          (C.G.)

A condus fără permis
Polițiștii Serviciului Rutier au depistat luni în trafic, un tânăr care conducea fără permis. Polițiștii au depistat pe raza municipiului, un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În aceste condiții, pe numele individului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere.       (C.G.)

Șoferi amendați
În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 191 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 92.000 de lei. Dintre acestea, 56 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 135 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, mai trebuie spus că au fost reţinute 20 permise de conducere și cinci certificate de înmatriculare.                 (C.G.)

Recomandările redacției